Beneficiile zmeurei asupra sănătății

06.08.2014

Are o aromă deosebită, un gust dulce-acrișor care o face extreme de gustoasă, dar și nenumărate beneficii asupra sănătății. Zmeura este ideală pentru o cură ușoară, de vară. 

zmeura

Utilă în curele de slăbire

Zmeura este unul dintre cele mai eficiente fructe care luptă cu kilogramele în plus. Consumă 200 de grame zilnic, timp de o lună, dimineața, pe stomacul gol. Ajută la scăderea poftei de mâncare.

Totodată, o astfel de cură este recomandată și pentru menținerea sănătății pielii. Antioxidanții care se găsesc în zmeură îți oferă protecție împotriva radicalilor liberi, responsabili pentru îmbătrânirea prematură a țesuturilor.

Previne apariția cancerului

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Ohio, SUA, aceste fructe de pădure au proprietăți anticancer, în special a celui de esofag și de colon. Acest fapt se datoreaza antocianinelor, niște antioxidanți care împiedică dezvoltarea de celule canceroase în organism.

Protejează ochii

Unul dintre cele mai importante beneficii a zmeurei este protecția împotriva degenerescenței maculare, o afecțiune oculară care, în timp, poate duce chiar la orbire. Potrivit  unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii, persoanele care au consumat cel puțin 150 g de zmeură pe zi au prezentat un risc cu 36% mai mic de a contracta această boală (datorită vitaminelor A și E, cât și a antioxidanților). Așadar, nu ezita să mănânci zmeură, pentru o vedere „ca de vultur”.

Nu în ultimul rând, vitamina C conținută de zmeură te ajută să-ți întărești imunitatea. Totodată, te apără și împotriva bolilor cardiovasculare. Astfel, o cură de două săptămâni, în care să consumi 300-400 de grame de astfel de fructe pe zi îți va fi de mare ajutor.(sursa:Click.ro)

 

 

 

7 beneficii uimitoare ale piersicilor

04.08.2014

Parfumate și gustoase, piersicile și caisele sunt o adevărată compoziție magică: săruri minerale, vitamine și fibre. „Mâncați-le cu încredere”, spun specialiștii. Fructele aduc multe beneficii sănătății. 

piersici

Hidratează organismul. Efectul hidratant al piersicii, cât și conținutul bogat în minerale ce le înlocuiesc pe cele pierdute prin transpirație sunt doar câteva dintre aspectele care fac din acest fruct un adevărat medicament împotriva problemelor cauzate de caniculă.


Scad tensiunea arterială. Consumul de piersici reduce considerabil riscul apariției accidentelor cerebrale sau a infarctului miocardic. Acest efect este foarte important mai ales vara și iarna, atunci când organismul întâmpină dificultăți mai mari de reglare a tensiunii arteriale în cazul contactului cu temperaturi extreme. În cazul hipotensivilor, piersica este un aliment care nu trebuie să lipsească din dietele de vară.


Ne scapă de kilogramele în plus. Piersicile sunt admise în foarte multe diete de slăbit moderne, conținând numai 39 de calorii la 100 g. Pe lângă acest aspect, au marele avantaj de a reduce semnificativ senzația de foame prin mai multe mecanisme diferite.


Previn anxietatea. Piersicile au capacitatea de a regla productivitatea unor neurohormoni implicați în mecanismul apariției fricii, temerilor legate de noutate, de schimbare sau a anxietății.


Previn îmbătrânirea. În afară de apă, caisele și piersicile asigură doze ridicate de antioxidanți puternici, betacaroten și vitamina C, care apără pielea de razele ultraviolete, prevenind arsurile solare, îmbătrânirea precoce și cancerul de piele.


Reduc aciditatea gastrică. Dacă suferiți de hiperaciditate, mâncați caise și piersici. Acestea  reduc hiperaciditatea și previn demineralizarea organismului. Chiar dacă sunt acide la gust, sărurile minerale din fructe nu acidifică mediul intern, ci reglează secreția sucurilor digestive, secreția biliară și contribuie la eliminarea acidului uric din organism.


Tratează anemiile. Caisele conțin fier și acid folic, fiind recomandate pentru tratarea anemiilor, dar și calciu, atât de important în reducerea riscului de apariție a osteoporozei. Fosforul și potasiul sunt foarte importante, acestea îmbunătățind randamentul intelectual și activitatea inimii și întărind mușchii.(sursa:Click.ro Foto:Shutterstock)

 

 

Scapã de kilogramele în plus cu douã pahare de apã! Iatã cum funcționeazã 

01.08.2014

Vrei să scapi de kilogramele în plus sau pur și simplu să te menții în formă dar fără să mai recurgi la pastile și la nutriționiști? Două pahare de apă băute înaintea fiecărei mese te pot ajuta, potrivit unui studiu.

dieta apa

Știm cu toții că medicii ne sfătuiesc să nu mai bem apă în timp ce mâncăm, ci înainte de fiecare masă. Iată că acum un studiu al americanilor arată că apa consumată înaintea meselor ne poate ajuta să pierdem kilograme importante.

Efectul pe care îl produce apa este simplu de înțeles pentru oricine: stomacul se umple cu apă și astfel mâncăm mai puțin. Medicii și cercetătorii spun că o persoană care bea înainte de fiecare masă câte două pahare de apă poate observa rezultate substanțiale în mai puțin de 3 luni. Pentru aceia care transformă această tehnică într-un stil de viață, rezultatele pe termen lung vor fi evidente, iar organismul se va dezvolta mult mai armonios.(sursa:Spynews.ro foto:Hepta)

 

 

Pasta de dinți naturalã! Cum îți albeși dinții acasã 

31.07.2014

Pentru că sănătatea, dar și frumusețea danturii tale este atât de importantă pentru tine, ai încercat probabil numeroase metode de albire și înfrumusețare, luptând în paralel și pentru sănătatea dinților.

pasta de dinti

În cazul în care ești dispus să încerci ceva nou, alternativ, luând din experiența altora încarcă paste de dinți pe bază de plante și ingrediente naturale, care luptă împotriva cariilor și sporesc curățarea eficientă și albirea dinților.

Pasta de dinți pe bază de lămâie și argilă. Conține lămâie, argilă, păpădie

Beneficii:

 Ajută la curățarea petelor de pe dinți

  Albește dinții

 Protejează împotriva cariilor și tartrului

 Nu conține mentol

 Gust răcoritor (sursa:Spynews.ro foto:Hepta)

 

 

Cele mai bune 3 ceaiuri pentru pancreas

24.07.2014

Unele ceaiuri din plante pot avea efecte benefice în cazul afecțiunilor pancreasului. Iată care sunt considerate cele mai eficiente...

ceai pancreas

Ceaiul de anason

Ceaiul de anason stimulează funcțiile pancreasului și îmbunătățește totodată și digestia. Se bea întotdeauna înainte de masă, însă nu este recomandat să fie consumat în cantități foarte mari. Două căni pe zi sunt suficiente.

Ceaiul de anghinare

Recunoscut și pentru efectele sale benefice asupra ficatului, ceaiul de anghinare este recomandat și în afecțiunile pancreasului. Substanțele active din această plantă stimulează funcțiile organelor interne și ajută și la detoxifierea acestora.

Ceaiul din frunze de țelină

Se spune despre acest ceai că ar ajuta la regenerarea pancreasului și a funcțiilor acestuia, fiind de real folos și celor care au probleme intestinale. Poliacetilena din țelină este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente antiinflamatoare naturale.(sursa:Unica.ro Foto:Shutterstock)



 

 

Lãmâia, cel mai bun detoxifiant. Tot ce trebuie sã știi

30.06.2014

Detoxifierea organismului nostru ar trebui să ne preocupe atât de mult precum o cură de vitamine. Mai ales că a venit vara și este important să avem un organism "curat". 

lamaie

Iar lămâia reprezintă cel mai bun detoxifiant existent. Asta pentru că purifică organismul, dar ajută și în curele de slăbire. O lamaie contine 90% din necesarul zilnic de vitamina C. Lamaia ofera o aroma intensa si acida mancarurilor si bauturilor. Apa este o componenta vitala a dietei de detoxifiere, care hidrateaza sistemul si permite organelor sa functioneze corect.

Mai exact, o limondă pe zi sau un pahar de apă cu jumătate de lămâie stoarsă reprezintă cheia unui organism mai sănătos. Dieta trebuie tinuta 10 zile.

Organismul va fi fortat sa elimine rezidurile si va fi, totodata, hranit cu substante nutritive: vitamina C, vitamina B, riboflavina, calciu, fosfor, magneziu, proteine si hidrati de carbon.(sursa:euforia.tv)

 

 

Învațã sã te hidratezi corect! Uite ce legume și fructe nu trebuie sã-ți lipseascã vara din alimentație

27.06.2014

Corpul uman are nevoie de surse diverse de hidratare pentru a funcționa în parametrii normali, mai ales în perioadele toride. O hidratare adecvată înseamnă mai mult decât a bea apa, înseamnă a consuma apa din diverse surse în cadrul unei alimentații echilibrate.

legume

 

Hidratarea este un subiect des dezbătut în această perioadă, când afară termometrele arată peste 30 de grade. Dar care sunt cele mai eficiente surse și cum putem să avem o hidratare optimă? medicul Șerban Damian, specialist în nutriție a explicat în cadrul celei de-a doua ediție a evenimentelor Nescafe Coffee Talks despre cele mai eficiente surse de hidratare complementare apei.Astfel, castraveții, roșiile și ardeiul gras sunt trei legume care au un conținut foarte mare de apă. Castravetele are cel mai mare procent de apă dintre legume: 96%. 

În ceea ce privește fructele, cele care au un mare conținut de apă sunt pepenele, strugurele și mărul. Deși s-au răspândit diverse mituri care pretind că un consum moderat de cafea poate duce la deshidratare, dr. Șerban Damian susține că studiile făcute de-al lungul timpului pe această temă au dovedit contrariul. "Studiile au demonstrat că și cafeaua este una dintre sursele de hidratare, ca parte a unei diete echilibrate. Consumată cu moderație, cafeaua 100% naturală oferă corpului o cantitate semnificativă de apă . Bineînțeles, este important să existe în același timp un consum echilibrat de fructe, legume și apă", a explicat nutriționistul.

În urma consumului de cafea corpul uman poate reține până la 84% din lichid. Recomandările generale pentru consumul de lichide este de aproximativ 2,5 litri pe zi, dar incluzând atât băuturile, cât și apa din alimente.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

 

Bãuturã tonicã pentru ficat

12.06.2014

 bautura tonica pentru ficat

  • Timp de preparare: 5 min
  •  Gata in: 5 min

INGREDIENTE

  • 2 mâini frunze de păpădie
  • 3 morcovi
  • 1 castravete
  • 1/2 lămâie curățată de coajă

PREPARARE

O băutură tonică pentru ficat cu proprietăți detoxifiante, care se poate bea în orice moment al zilei. Păpădia este unul din cele mai cunoscute remedii pentru un ficat sănătos.  Iată cât de ușoară este rețeta!

Nu trebuie decât să amesteci toate ingredientele într-un blender și în cel mult cinci minte ai cel mai bun tonic pentru ficat.(sursa:Unica.ro)

 

 

 

 

A intrat în vigoare noul pachet de servicii medicale de bazã. Iatã cele mai importante noutãți!

02.06.2014

Toată lumea la control! Asta impune noul pachet de servicii medicale de bază, la care are dreptul, gratuit, orice persoană asigurată. Consultația obligatorie se face de medicul de familie o dată la trei ani.

medic

Noul pachet de bază, intrat în vigoare de la 1 iunie, aduce schimbări importante. Dacă ești sănătos tun, și ai între 18 și 39 de ani, trebuie să-i faci o vizită medicului de familie se face o dată la trei ani. Persoanele fără semne de boală, care au peste 40 ani trebuie să meargă la doctor anual. În cazul în care medicul de familie va suspecta existența unei boli, vei veni la control anual și vei benficia de investigații pentru stabilirea diagnosticului.

Tratamente pentru spitalizarea de zi. În cadrul spitalizării de zi, pot fi tratate doar afecțiunile pentru care se acordă servicii de chimioterapie, radioterapie, brahiterapie, litotriție, implant de cristalin, întrerupere de sarcină cu recomandare, am­niocenteză, biopsie de vilozități coriale, rabie, afecțiuni care necesită administrare de medicamente pentru HIV/SIDA.

Investigații noi în ambulatoriu. Au fost introduse o serie de investigații noi, precum ATPO, sodiu seric, potasiu seric, transferină, angiografie RMN/segment, testosteron. Totodată, nu se mai regăsesc în pachetul de bază serviciile de homeopatie și fitoterapie.

Servicii dentare. În pachetul de servicii de bază se regăsesc consultații, servicii profilactice, tratamente protetice și ortodontice, precum și alte tratamente, inclusiv serviciile de medicină dentară de urgență.

Mai multe rețete lunar. Pentru bolile cronice, medicii pot prescrie unui asigurat o rețetă sau mai multe lunar, cu maximum 7 medicamente. În timp ce pentru bolnavii cu boli cronice stabilizate, pentru o perioadă de până la 90/91/92 de zile. Totodată, a fost majorată de la 3-5 zile la 3-7 zile perioada pentru care pot fi prescrise medicamentele pentru afecțiunile acute.

Medicii de familie pot elibera rețete și pentru pacienții internați. Pentru consultațiile preventive, biletele de trimitere sunt valabile două luni, în loc de o lună.

Gravidele, monitorizate lunar

Femeile gravide beneficiază de consultații periodice. Astfel, la luarea în evidență în primul trimestru, se decontează o consultație. Apoi se decontează consultații lunare, până în luna a 7-a.

Între luna a șaptea și a noua, gravidele vor beneficia de două consultații pe lună.

În cadrul supravegherii femeii, se face testare pentru HIV, sifilis, he­patită de etiologie virală cu virus B și C, precum și consiliere înainte și după aceste testări. După externarea din maternitate, pacienta va fi consultată acasă, iar după patru săptămâni, va beneficia de o nouă consultație.(sursa:Click.ro)

 

 

 

 

Papadia, planta medicament. Ce afectiuni poti trata si cum functioneaza

27.05.2014

Inca de la inceputul primaverii si pana toamna tarziu, te poti bucura din plin de papadie, despre care se spune ca are puteri vindecatoare. Papadia este bogata in vitaminele A, B, C, D, E si in minerale precum potasiu, calciu, fosfor, fier si sodiu  Iata la ce te poate ajuta:

ceai papadie

Sanatatea oaselor.  Sursa de magneziu, potasiu, calciu si fier, papadia ajuta la intarirea oaselor, fiind indicata si reumatism, artroza si guta.  De asemenea, papadia contine bor, care favorizeaza cresterea nivelului de estrogen, protejand astfel de osteoporoza.

Atenueaza pistruii . Papadia este utila si din punct de vedere cosmetic. Pentru a estompa pistruii, se poate spala fata, de doua ori pe zi, cu un decoct obtinut din 50 g flori de papadie fierte intr-un litru de apa. Acelasi decoct poate fi folosit si pentru combaterea acneei, a furunculozei, a varicelor, a cuperozei si a altor afectiuni dermatice.

Detoxifica organismul . Se poate  consuma, intre mese, un decoct obtinut din 50 de grame de radacina la un litru de apa. Desigur, in timpul curei de detoxifiere vei elimina din alimentatie carnea grasa, prajelile si dulciurile.

Eficace in tratarea  problemelor biliare si hepatice. Calculii de mici dimensiuni pot fi eliminati dupa o cura de o saptamana, in care se consuma zilnic trei pahare de suc de frunze de papadie, pe stomacul gol. Pentru pietrele la vezica biliara, rezultate bune da si ceaiul din frunze uscate. Papadia este un leac recomandat si in bolile de ficat, chiar si in unele cazuri de ciroza. Pentru hepatitele virale de tip A, B si C, se consuma sucul din frunze pe stomacul gol, dimineata si seara, pe o perioada de trei luni.

Se mai pot trata: obezitatea (se beau trei cesti de decoct concentrat pe zi),  celulita (timp de sase saptamani, se consuma trei linguri de suc obtinut din frunze de papadie), anemia si scorbutul (se consuma trei cesti de infuzie de papadie, inaintea meselor principale).(sursa:lyla.ro)

 

Cum știi dacã ai rinichii bolnavi. Vezi simptomele bolilor renale 

20.05.2014

Rinichii sunt adevărate filtre pentru toxine ale organismului. Dacă ai probleme sau o boală de rinichi, aceștia încep să dea semnale de alarmă, pe care e bine să le iei în serios. Vezi cum știi dacă ai rinichii bolnavi și care sunt simptomele bolilor renale.

probleme renale

Urina

Rinichii tăi produc urină, deci atunci când rinichii se îmbolnăvesc, simptomele încep chiar de acolo.

Mergi la doctor de urgență dacă: urina ta face spumă, conține sânge, sau are o culoare neobișnuită. Dacă urinezi mult mai des decât înainte, mult mai rar, sau dacă observi o modificare a cantității de urină produsă.

Inflamație

Dacă rinichii nu mai funcționează, corpul tău nu elimină excesul de lichide, care se acumulează în partea de jos a corpului. Mergi imediat la doctor dacă observi că ți s-au umflat picioarele, gleznele, fața, mâinile sau alte părți ale corpului.

Oboseală

Starea de oboseală asociată bolilor de rinichi se datorează producției reduse de hormon numit eritropietină. Acest hormon este de obicei produs de rinichi și comandă corpului să producă celule roșii de sânge, care duc oxigenul la celule. Dacă acest proces este diminuat, corpul tău nu se mai oxigenează cum trebuie și te simți obosit mereu.

Gust metalic

Dacă rinichii tăi nu mai funcționează corect, toxinele din corp rămân în organism și asta cauzează respirație urât mirositoare, de amoniac, un gust metalic în gură și nu numai. Vei observa că nu mai consumi carne, care îți provoacă greață și începi să slăbești serios din cauza lipsei de poftă de mâncare în general.(sursa:Unica.ro Foto:Shutterstock)

 

Tratamente naturale pentru depresie

14.05.2014

În ultimii ani, stresul și stilul de viață dezechilibrat au determinat o creștere alarmantă a cazurilor de depresie.

depresie


Daca te confrunti cu stari de oboseala, lipsa somnului, irascibilitate, scaderea stimei de sine sau plangi mai mult, este posibil sa suferi de o usoara depresie.

Cauzele pentru care tot mai multe persoane se plang ca nu pot dormi noaptea variaza de la om la om, dar se pare ca toate au un numitor comun si anume indisciplina, lipsa unui program riguros de somn care sa fie respectat indiferent de circumstante.

Desi uneori pare a fi mai usor sa luam o pastila antidepresiva, totusi efectul acesteia este limitat in timp si de cele mai multe ori nu trateaza cauza, ci doar efectul.

Astazi iti propun un top a trei antidepresive naturale pe care le poti folosii in siguranta:

Omega 3. Aceasta substanta o puteti gasi in peste, varza, in uleiuri naturale de in sau rapita si in nuci. Acesta reduce simptomele depresive.

Sunătoarea. Sunatoarea este unul dintre antidepresivele naturale cele mai eficiente. Organizatia Mondiala a Sanatatii a recunoscut oficial eficacitatea sunatoarei in tratamentul depresiei usoare.

Menta. Cu ajutorul mentei pot fi combătute stările de oboseală accentuată frecvent asociate cu depresia. Curele cu ceai de menta se recomanda pană la disparitia starii de oboseala.(sursa:Lyla.ro)

 

Curã de detoxifiere cu verdețuri de primãvarã

12.05.2014

Nu o data ai auzit de detoxifierea de primavara. Pe lânga faptul ca avem nevoie de ea, avem la îndemâna și plante care sa ne ajute în acest demers. Poate parea ca nu sunt cele mai gustoase variante, dar cu siguranța îți aduc o porție binevenita de sanatate.

Spanacul, loboda, papadia, leurda, urzicile apar cu primele raze ale primaverii și ne ajuta sa trecem peste astenia care îi prinde pe cei mai mulți dintre noi la schimbarea anotimpurilor.


cura de detoxifiere

Păpădia, de ajutor ficatului

 

Purifica organismul intoxicat din cauza unei diete neechilibrate. Ajuta la scaderea glicemiei și a colesterolului. Are acțiune benefi ca în caz de dispepsie biliara și pietre la bila sau rinichi. Da rezultate bune și în retenția de lichide. Este contraindicata celor cu microcalculi ai colecistului și persoanelor care sufera de ulcer peptic. Se poate adauga în salate sau prepara o infuzie din doua lingurițe de planta întreaga (radacina, tulpina și frunze) la o cana cu apa din care se beau doua cani pe zi.

Loboda, sursă de vitamine

 

Loboda de gradina nu este doar buna de ciorba. Are efecte diuretic-depurative, remineralizante și vitaminizante. Este cu precadere recomandata în afecțiuni ginecologice, ale ficatului și rinichilor. Semințele au efect vomitiv și purgativ. Se consuma ca atare sau în preparate culinare. Se poate face o salata în care se adauga loboda proaspata și untișor. Acesta conține vitamina C și minerale.

Leurda, depurativ

 

Ajuta la curațirea sângelui și la buna funcționare a ficatului, a stomacului și a intestinelor. E asemanatoare usturoiului și are și efecte antiseptice, hipotensive, antisclerotice și vermifuge. Se recomanda mai ales folosirea frunzelor proaspete și chiar ar fi indicata o cura în care sa se consume în fiecare zi, timp de patru saptamâni. Sucul de leurda ajuta în cazul reumatismului degenerativ. Tinctura este eficienta pentru a scapa de viermii intestinali.

Spanacul, remineralizant

 

Spanacul este un excelent remineralizant, laxativ, depurativ și antianemic. Acționeaza ca activator al secreției pancreasului. Este contraindicat în artrite, reumatism, guta și pietre la rinichi. Se consuma ca atare, în salate sau gatit. În astenii fizice și depresii, este bine sa se bea un pahar de suc proaspat de spanac în fi ecare dimineața. Semințele au un bun efect laxativ. Se face o infuzie din doua lingurițe de semințe de spanac la o cana cu apa. Se bea la nevoie.

Urzica, antianemic

 

"Urzica are recomandari foarte variate și este considerata a fi, pe lânga aliment, un veritabil medicament. Stimuleaza secrețiile gastrice, intestinale și pancreatice. Are un conținut ridicat de clorofila, fier și vitamina C. Accelereaza generarea de hematii și este de real folos în anemii. Frunzele foarte tinere se pot consuma sub forma de salata împreuna cu frunze de papadie și salata verde, cu puțin ulei și lamâie. Se poate face și suc. Se bea amestecat cu apa (o parte suc de urzica, cinci parți apa). Se beau zilnic 80-100 ml. Se poate face și infuzie din frunze uscate din una-doua linguri la o cana cu apa. Se beau trei cani pe zi."(sursa:Unica.ro Foto:Shutterstock)

 

Dieta DASH, cea mai sãnãtoasã curã de slãbire  Sursa: Dieta DASH, cea mai sãnãtoasã curã de slãbire

06.05.2014

A fost gândită ca o metodă de a reduce tensiune arterială, dar e utilă și pentru slăbire. Dieta DASH te ajută să atingi greutatea ideală, să fii mai sănătoasă și în formă.

dieta dash vDieta DASH a fost votată de mai multe comisii din SUA și din lume, ca fiind cel mai sănătos regim alimentar. Pentru că este un regim echilibrat, care scade riscul de cancer, boli de inimă, accident vascular cerebral, pietre la rinichi, diabet de tip II. Iar cireașa de pe tort este că ajută la slăbire.

Cum funcționează dieta DASH

Este dieta care se recomandă în SUA pacienților cu hipertensiune sau pre-hipertensiune arterială pentru că  este săracă în sodiu. De aici vine și numele DASH - Dietary Approaches to Stop Hypertension (metode alimentare de a opri hipertensiunea). A fost gândită în urma unor cercetări serioase, ca metodă de a reduce tensiunea arterială fără a fi nevoie de medicamente.

Dar fiind o dietă bogată în fructe și legume nu lasă loc pentru alimentele cu multe calorii. Sunt interzise dulciurile, grăsimile animale, făinoasele procesate. Nu este o dietă foarte restrictivă, deci nu vei avea de a face cu foamea. Totuși, nu este ușor de ținut în ziua de azi, când tentațiile sunt la tot pasul.

 

În ce constă dieta DASH


Există anumite categorii de alimente permise, dar în anumite proporții:
- Cereale integrale, 6 porții pe zi
- Fructe, 4 porții pe zi
- Legume, 4 porții pe zi
- Lactate degresate sau semi-degresate, 2 porții pe zi
- Carne slabă, pește, sau ouă, 1,5 porții pe zi
- Nuci, semințe, alune, o porție pe zi


Ce înseamnă o porție. În cazul cerealelor, o porție înseamnă o felie de pâine normală sau o jumătate de ceașcă de cereale pentru mic dejun. Pentru fructe și legume, o porție are mărimea pumnului tău, de exemplu un măr cât pumnul tău, o portocală, o roșie, etc. Pentru carne, o porție este cât palma ta fără degete. O porție de alune sau semințe însemnă atât cât poți ține într-un pumn. Iar în cazul lactatelor, o porție înseamnă un iaurt mic.


Exemplu de meniu pentru dieta DASH


Mic dejun - 2 felii de pâine, un iaurt mic, un măr
Gustare - o portocală
Prânz - 2 roșii, un piept de pui, 2 felii de pâine
Gustare - un pumn de migdale
Cina - 2 castraveți, o bucată mică de pește, o felie de pâine
Gustare - un iaurt mic, un măr


Desigur, poți să-ți creezi propriul meniu în funcție de preferințe și să încerci diverse rețete cu alimentele permise. Este permis uleiul vegetal pentru gătit, dar este interzisă prăjirea alimentelor. Legumele și fructele pot fi consumate crude sau gătite, la abur, la cuptor, compot etc.(sursa:Unica.ro)


 

Beneficiile terapiei cu pietre

11.04.2014

Litoterapia folosește puterile binefăcătoare ale pietrelor pentru a ne reface echilibrul psihic și energetic al corpului. 

terapie cu pietre

Cuvântul litoterapie vine din termenul grecesc „lithos“, care înseamnă piatră. Terapia utilizează pietrele minerale, semiprețioase și cristalele pentru a reduce sau a restabili frecvența vibrațiilor de la nivelul fiecărui organ din corp. Scopul terapiei este de a reface armonia în corp, echilibrul și starea de sănătate.

Litoterapia sau terapia cu pietre este cunoscută încă de pe vremea egiptenilor și a romanilor, care își tratau fizicul și psihicul cu pietre semiprețioase și cristale. Din 1970, litoterapia a revenit în atenția terapeuților datorită vibrațiilor energetice pe care pietrele le transferă corpului.

Specialiștii recomandă terapia cu pietre semiprețioase și cu cristale și în ameliorarea simptomelor unor afecțiuni fizice, cum sunt tulburările circulației sangvine, inflamațiile renale, durerile dentare și problemele oculare.

Echilibrează energiile

Persoanele care apelează la terapia cu pietre minerale și prețioase își doresc fie să se încarce energetic, fie să reducă nivelul de energie din corp. Dacă pui pe o zonă dureroasă a corpului, piatra potrivită, tensiunea va dispărea, dar în timp.

Metoda folosită peste tot în lume este asemănătoare și constă în aplicarea pietrelor direct pe piele, în punctele cu probleme. În timpul ședinței de litoterapie, vibrațiile pietrelor circulă de-a lungul canalelor energetice și le deblochează, dacă e cazul. În funcție de afecțiune, specialistul recomandă frecvența și durata ședințelor de litoterapie.

Este bine de știut că înainte și după fiecare ședință cristalele se curăță de energiile acumulate? Pentru asta se folosește sarea grunjoasă, de preferat cât mai proaspăt extrasă, ca să nu se piardă proprietățile de purificare.

Știai că poți readuce energia pozitivă în casă așezând în diferite zone ale încăperii cristale cu efecte puternice de energizare, cum este ametistul?

Unele cristale atrag norocul și bogăția

Pietrele scumpe sunt apreciate încă din cele mai vechi timpuri și au fost folosite pentru tot felul de probleme, cum sunt supărările ori suferințele în dragoste. De pildă, safirul, opalul și chihlimbarul puteau atrage norocul, bogăția, misterul. Regii antici purtau pandantive, inele și coroane împodobite cu pietre viu colorate, aducătoare de noroc.

Agatele erau considerate de egipteni și romani cele mai norocoase pietre dintre toate, și le purtau întotdeauna când plecau la luptă. Carnalina roșie este considerată piatra fertilității în rândul popoarelor arabe.

Despre safir se spune că își schimbă culoarea în funcție de dispoziția celui care o poartă și este considerată piatra dragostei și a fidelității. Opalul se regăsea în coroanele și inelele regilor, pentru că se credea că atrage bogăția și succesul. Jadul simbolizează apreciere și recunoștință atunci când e oferită unei persoane, iar chihlimbarul era considerat un adevărat „magnet“ al bogățiilor.(sursa:Click.ro)

 

 

 

Adevãrul despre suplimentele de slãbit

03.04.2014

Devenite tot mai populare în rândul femeilor, suplimentele de slăbit nu respectă întotdeauna promisiunile de pe ambalaj. Specialistul nostru ne explică la ce să fim atenți. 

suplimente slabit

O mare parte dintre suplimentele de slăbit de pe rafturile farmaciilor au doar efecte teoretice, susțin specialiștii în nutriție. Puține și-au dovedit eficacitatea, și într-o mică măsură.

„Suplimentele de slăbit sunt foarte populare, poate și din cauză că schimbarea stilului de viață pare prea complicată pentru mulți dintre noi. E mai comod să evităm confruntarea cu problema și ajungem să apelăm la ceva ce pare promițător și inofensiv", afirmă Cristina Spiroiu, medic primar endocrinologie, diabet zaharat la Spitalul Militar Central „Carol Davila" din București.

Pot duce la deshidratare

Preparate din extracte de plante, aminoacizi și oligoelemente, o parte dintre suplimentele de slăbit de pe piață promit pierderea kilogramelor datorită efectului lor diuretic (eliminarea apei din organism) și prin creșterea tranzitului intestinal. Cu toate acestea, beneficiile se pot transforma treptat în efecte nocive.

„Creșterea diurezei nu duce chiar o scădere ponderală, ci doar deshidratare, fiind nefolositor pentru organism. Pe de altă parte, accelerarea tranzitului poate induce o ușoară malabsorbție (o parte din nutrienți nu se mai absorb corespunzător și se pierd prin scaun), ceea ce scade aportul caloric, dar nu aduce beneficii reale sănătății", spune medicul endocrinolog.

Stările de nervozitate, printre efectele nedorite

O altă categorie de suplimente de pe piață vine cu o ofertă și mai tentantă pentru persoanele care doresc să piardă în greutate: ele pot să „topească" depozitele de grăsime. Lucru parțial adevărat, spun specialiștii. (sursa:Click.ro)

 

 

Oboseala inexplicabilã: 4 cauze posibile

02.04.2014

Te simți tot timpul obosit cu toate că te odihnești destul de bine noaptea? Iată câteva cauze posibile care te pot face să te simți epuizat.

1. Deshidratarea

Specialiștii atrag atenția că și deshidratarea moderată te poate face să te simți epuizat atât fizic, cât și psihic. Dacă nu te mai poți concentra și simți în permanență nevoia de a te odihni, este posibil ca organismul tău să fie deshidratat.

Ori de câte ori te simți astfel bea un pahar, două de apă, pentru a-ți ajuta organismul să își revină mai repede.

2. Medicamentele

Foarte multe medicamente dau somnolență, așadar în cazul în care te simți obosit, ia în calcul și pastilele pe care le ei. În topul listei se află antidepresivele și betablocantele folosite pentru tratarea migrenelor sau pentru scăderea presiunii arteriale.

În cazul în care ai descoperit că pastilele te fac să te simți obosit, consultă medicul pentru a-ți prescrie unele care nu au astfel de efecte adverse.

3. Antrenamentele intense

Atunci când îți lucrezi corpul într-un mod intens pe intervale lungi contribui la dereglarea concetrației de hormoni ai stresului, care pot declanșa apariția oboselii fizice și psihice.

Însă, exercițiile fizice efectuate într-un ritm moderat mențin în limite normale cortizolul, unul dintre acei hormoni ai stresului care se află în strânsă legătură cu creșterea în greutate.

4. Deficitul de fier

În cazul în care organismul nu primește în fiecare zi 18 mg de fier, acesta se străduiește să funcționeze în mod normal, ducând la apariția oboselii.

De asemenea, persoanele care au un deficit de fier pot suferi de anemie feriprivă, o afecțiune care se manifestă, în general, prin slăbiciune, oboseală, lipsa rezistenței la efort, dureri de cap, stări de amețeală, dificultăți în concentrare, tahicardie și buze crăpate.(sursa:Click.ro)

 

 

Respirația rapidă îți spune ce boli ai

01.04.2014

Dacă ți se întâmplă să respiri rapid și sacadat, adânc sau superficial, s-ar putea să ai probleme grave de sănătate. Nu sta pe gânduri, vezi dacă este cazul să te îngrijorezi. Respirația rapidă îți spune ce boli ai, află ce este în neregulă.

respiratie rapida

Ritmul normal al respirației unui adult în stare de repaos (nu aleargă și nu este speriat) este situat între 8 și 16 respirații pe minut. La copii, ritmul normal este de până la 44 de respirații pe minut.

Tahipneea este un termen medical folosit de doctori pentru a semnala o respirație rapidă, anormală. Ea poate fi cauzată de stări nervoase, boli pulmonare, boli cardiace sau de altă natură.

Dacă respiri adânc și rapid

Hiperventilația este respirația profundă și rapidă care apare în momente de anxietate maximă, sau panică.Când respiri, organismul tău inspiră oxigen și expiră dioxid de carbon. Hiperventilația face ca nivelul de dioxid de carbon să scadă foarte mult în sângele tău, ceea ce îți dă starea de rău.

Hiperventilația apare în momente foarte stresante, cum ar fi un atac de panică, dar poate apărea și în cazul unor afecțiuni grave: boli de plămâni sau de inimă, sângerări abundente, infecții grave.

Respirația profundă și rapidă poate fi o urgență medicală, dacă nu ți sa mai întâmplat și nu știi deja ce trebuie să faci ca să reduci hiperventilația.Hiperventilația apare și în cazul unor fobii, cum ar fi frica de înălțime, claustrofobia sau alte astfel de stări anxioase cu cauze psihice.

Dacă respiri superficial și rapid

Există mai multe cauze medicale care determină respirația rapidă și superficială:

Astmul bronșic, un cheag de sânge în plămâni sau chiar inimă, înecarea cu un obiect străin, boli cronice pulmonare, insuficiență cardiacă, pneumonie sau alte infecții ale căilor respiratorii, bronșite sau tahipnee trecătoare constatată la unii nou născuți.(sursa:Unica.ro)

 

 

Soluții naturale pentru tenul tãu

01.04.2014

Aspectul pielii reflectă, într-adevăr, vârsta unei persoane. Tocmai de aceea, este extrem de important să ai grijă de tenul tău, în mod constant.

ingrijire ten

Remediile pe bază de alimente au un efect benefic asupra pielii. Iată ce alimente să folosești, în ce combinații și cu ce scop!

Pentru rozacee: brânză de vacă și ananas

Rozaceea este o afecțiune care se caracterizează prin piele roșie și sensibilă. Atunci când apare roșeața, pielea se inflamează ceea ce duce la agravarea simptomelor rozaceei și chiar la apariția acneei. În plus, poate înăspri pielea și evidenția porii.

Un bun remediu natural împotriva rozaceei se prepară dintr-o ceașcă cu brânză de vacă grasă cu un sfert de ceașcă de ananas tăiat mărunt.

Masca se aplică pe zonele afectate și se lasă să acționeze timp de 10 minute. Remediul se folosește de 2 ori pe săptămână, timp de o lună. După îndepărtarea măștii faciale, se șterge fața cu ceai verde, pentru a calma iritațiile pielii.

Pentru riduri: cartofi dulci și iaurt

Cartofii dulci sunt bogați în vitamina A, care stimulează producția de colagen și conțin minerale precum cupru care contribuie la regenerarea colagenului, prevenind astfel apariția ridurilor.

Pentru a putea beneficia de efectele lor pozitive, fierbe cartofii dulci (cu coajă cu tot) timp de 20-30 de minute, după care se mărunțesc bine și se amestecă cu o jumătate de ceașcă de iaurt.

Pentru pielea flască: avocado și miere

Pielea flașcă poate fi o consecință a deshidratării pielii, a eczemelor și chiar a psoriazisului.

Pisează un avocado și amestecă-l bine cu o lingură de miere. Atunci când pasta devine consistentă aplic-o pe zonele afectate și las-o să acționeze timp de câteva minute.

 

Avocado este bogat în grăsimi sănătoase care vor grăbi procesul de vindecare al țesuturilor afectate, în timp ce mierea îndepărtează celulele moarte, protejează pielea împotriva infecțiilor bacteriene și reduce inflamațiile.(sursa:Click.ro)

 

 

Cum îți dai seama dacă ai ficatul „obosit”

27.03.2014

Chiar dacă sărbătorile au trecut de ceva timp, efectele lor asupra sănătății pot persista mult timp. Iată cum îți dai seama dacă ficatul tău a fost afectat.

ficat

Alimentele grase, picante, băuturile alcoolice și sucurile pe care le consumăm de sărbători afectează cel mai tare ficatul, care are rolul de afiltra toxinele din sânge.

Care sunt simptomele unui ficat obosit

Cel mai des întâlnit simptom este senzația de oboseală persistentă, care nu discapre nici când te odihnești suficient. Mai poți avea dureri abdominale sau icter (pielea galbenă). Dacă ai vărsături, greță, lipsa poftei de mâncare sau febră, acestea sunt semnele unei boli hepatice mai grave, de exemplu o hepatită virală.

Cum te tratezi

Ai nevoie în primul rând de o alimentație sănătoasă, fără excese, care să excludă grăsimile și produsele foarte procesate, pline de E-uri.Pentru detoxifierea ficatului poți folosi și un supliment alimentar special, care ar trebui să conțină silimarină și N-Acetil-Cisteină, de exemplu Total Cleanse Liver de la Secom.(sursa:unica.ro)

 

 

Uleiul de măsline te scapă de mătreață

12.11.2012

Când vine vorba de păr, cea care ne dă cele mai multe bătăi de cap rămâne mătreața. Specialistul Click!, dr. Mircea Tampa, ne spune ce putem face atunci când șampoanele nu mai fac față.

De ce apare mătreața?

totul despre sanatateMătreața este o manifestare a unei afecțiuni dermatologice, numită dermatita seboreică. Aceasta se datorează unui cumul de factori precum părul gras, prezența unei ciuperci, factori genetici. Ea apare la cei predispuși, indiferent de cât de des s-ar spăla pe cap, și astfel nu se poate considera că ar fi un semn al lipsei de igienă personală.

Cum o tratăm?

Pentru a scăpa de mătreață trebuie utilizate șampoane ce conțin ketoconazol, zinc piritinonă, sulfură de seleniu sau octopirox, substanțe active împotriva ciupercii cauzatoare a dermatitei seboreice. Se recomandă spălatul pe cap de 2-3 ori pe săptămână.

Ce remedii naturiste există?

Uleiul de măsline. E folosit pentru masarea ușoară a pielii capului, timp de 10 zile. Uleiul se aplică seara, înainte de somn, în timpul nopții capul se acoperă cu o basma sau cu o căciulă și se ține până dimineața. Are un efect bun și împotriva căderii părului.

Frunzele de nuc. Se prepară o infuzie din 50 g frunze mărunțite peste care se toarnă un litru de apă clocotită. Se strecoară, iar cu soluția obținută se udă bine părul, după ce în prealabil a fost spălat. Acest tratament diminuează mătreața, întărește rădăcina firului de păr, stimulează regenerarea lui și îl ajută să capete reflexe brune.(sursa:clicksanatate)

Totul despre sanatate:Cum tratezi unghiile îngălbenite

08.11.2012

Unghiile tale au un aspect inestetic? Specialistul nostru, Flori Lixandru, estetician-formator în cadrul Școlii de Machiaj Cotimanis Show (www.scoalademachiaj.ro), îți spune de ce se întâmplă asta și cum poți scăpa de unghiile îngălbenite!

Cauzele acestei neplăceri

Îți place să ai o manichiură impecabilă și nu-ți lipsește oja de pe unghii? Ei bine, tocmai această cochetărie îți poate periclita sănătatea unghiei, care ajunge să se îngălbenească. Cu cât folosești ojă mai închisă la culoare, cu atât unghia se pigmentează repede și mai intens.

„O a doua cauză este faptul că folosești oja direct pe unghii, fără să aplici, în prealabil, o bază de protecție. Indiferent de nuanța ojei, fără bază de protecție, unghia se pigmentează și se îngălbenește”, spune specialistul.

Tratament hidratant cu ulei de măsline

Lasă unghiile să „respire” măcar o zi pe săptămână, moment în care le ștergi oja și să aplici niște tratamente. Folosește creme și soluții hidratante cu D-pantenol, glicerină și băi cu parafină. Acestea hidratează atât unghia, cât și pielea degetelor. De asemenea, unge unghiile cu ulei de măsline călduț, amestecat cu vitamina E. Lasă soluția să acționeze cel puțin 10 minute, dar e de preferat s-o aplici seara, înainte de culcare, și s-o lași peste noapte.

Alte soluții eficiente

Pentru a albi unghiile îngălbenite, aplică pe ele o pastă formată din bicarbonat de sodiu amestecat cu suc de lămâie și las-o să acționeze 10 minute. Sucul de lămâie vitaminizează unghiile și le dă strălucire. Un tratament mai rapid este să îți exfoliezi, cu o pilă fină de carton, primul strat al unghiei, apoi aplici uleiuri și tratamente nutritive. Procedura se mai poate repeta după o lună. Dacă se poate, ar fi ideal să faci pauză de ojă timp de o săptămână.

Bicarbonatul de sodiu face minuni

De asemenea, unghiile pătate se tratează cu o pastă obținută din bicarbonat de sodiu și apă oxigenată. Soluția se aplică cu un tampon de vată și se lasă să acționeze 10 minute. După aceea se masează unghiile minute cu vitamina A, timp de 10-15, insistând la rădăcină.(sursa:clickpentrufemei)

Totul despre sanatate: Ce poți trata cu bicarbonat de sodiu!

23.10.2012

Acneea, una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale tenului, poate fi tratată cu un remediu simplu și ieftin: bicarbonatul de sodiu.Cum îl folosești pentru tratarea acneei, află în cele ce urmează!

Pasul 1- Curățarea tenului

Folosește un gel de curățare cu care să te speli pe față, după care clătește-te cu apă din abundență.

Pasul 2- Prepararea remediului

Amestecă o linguriță de bicarbonat de sodiu cu puțină apă până când se formează o pastă (la nevoie se mai poate adăuga bicarbonat de sodiu sau apă).

Pasul 3- Folosirea amestecului

Pasta se aplică pe zonele afectate, masând ușor pielea pentru a permite substanțelor active din compoziția bicarbonatului de sodiu să-și facă efectul. Se lasă să acționeze timp de 10 minute.

Pasul 4- Îndepărtarea măștii faciale

La final, clătește-te cu apă din abundență, după care aplică pe față o cremă hidratantă.

Cum acționează?

În general, excesul de sebum duce la apariția acneei, însă prin folosirea bicarbonatului de sodiu, tenul nu va mai fi uleios. Astfel, riscul de a suferi de acnee se diminuează considerabil, iar în cazul în care deja ai un ten cu imperfecțiuni, acest remediu este excelent pentru tine.

Atenție!

În cazul în care ai pielea sensibilă, nu este indicat să folosești bicarbonat de sodiu, din cauza faptului că o poate afecta. Pentru a testa acest remediu, aplică bicarbonat pe o porțiune mică de piele și dacă nu se înroșește și nu te mănâncă, îl poți folosi fără nicio problemă.

De asemenea, nu este indicat să folosești bicarbonat de sodiu dacă ai pielea uscată, deoarece reduce cantitatea de sebum.(sursa:clickpentrufemei)

Totul despre sanatate: 7 alimente care îți redau energia

12.10.2012

Tonusul tău pare să se fi risipit odată cu vara? Te simți tot timpul obosită și fără chef? Poți să lupți contra oboselii și să ai startul necesar pentru o zi plină de dinamism, dacă integrezi în meniul tău alimentele potrivite.

Alimentele pe care le consumi zilnic au un rol extrem de important în îmbunătățirea nivelului tău de energie. Așa că este important să optezi pentru acelea care conțin un maxim de substanțe nutritive, într-un minim de cantitate.

Strugurii negri îți mențin inima sănătoasă

Esențiali pentru sistemul cardiovascular, strugurii întârzie îmbătrânirea celulelor și stimulează circulația sangvină. Punctele forte: Buni detoxifianți, strugurii negri îmbunătățesc digestia și diminuează retenția de apă.Cantitatea ideală: Un ciorchine pe zi, nu mai mult de două luni.

Pontul nostru: Consumă struguri în asociere cu fructe bogate în vitamina C, portocale sau kiwi, care cresc potențialul lor antioxidant.

Lintea alungă depresia

lintea totul despre sanatateȘi cea roșie, și cea verde dețin circa 25 mg de magneziu la o porție de 100 g.

Magneziul este un mineral indispensabil pentru un somn liniștit și un moral echilibrat.

Punctele forte: Având un conținut foarte ridicat de fibre și 0% grăsimi, lintea este perfectă pentru silueta ta.

Cantitatea ideală: Poți mânca 150-200 g de linte cel puțin o dată pe săptămână; această cantitate ar acoperi 10% din doza de magneziu necesară.

Pontul nostru: Pentru a avea toată paleta de nutrienți (glucide, lipide, minerale), asociază lintea cu rădăcinoase (morcovi, țelină, ceapă) și cu cereale integrale.

Drojdia de bere echilibrează organismul

drojdia de bere totul despre sanatate Conținutul ridicat de aminoacizi esențiali și de vitamine din grupul B fac ca drojdia de bere să fie un excelent supliment alimentar.

Punctele forte: Poți alege comprimatele speciale cu drojdie ori o consumi ca atare, dimineața, înainte de micul dejun.

Cantitatea ideală: 1-2 lingurițe pe zi, timp de o lună.

Pontul nostru: Poți să alegi drojdia granule și să o adaugi în salatele de legume sau în supe.

Cerealele integrale reglează tranzitul intestinal

cereale integrale totul despre sanatate Foarte bogate în fibre, vitamine B, magneziu, potasiu și în glucide care se absorb lent, cerealele integrale luptă eficient cu afecțiunile digestive, scad nivelul de colesterol «rău», normalizează tensiunea arterială și glicemia.

Punctele forte: Datorită conținutului ridicat de fibre, te simți sătulă mai mult timp și eviți să mai ronțăi între mese.

Cantitatea ideală: 150 g de fulgi de ovăz sau de grâu, de orez sau de paste integrale pe zi sunt suficiente.

Pontul nostru: Combină-le cu legume fierte sau pregătite la abur pentru a limita aportul caloric și pentru a avea o senzație de sațietate mai mult timp.

Iaurtul întărește imunitatea

Fermenții lactici din iaurt refac flora intestinală, îți întăresc sistemul imunitar, ameliorează afecțiunile inflamatoare ale intestinului, previn ulcerul gastric și obezitatea.

În plus, iaurtul are un aport important de calciu, proteine de bună calitate și de vitamina D, ceea ce-l face o armă redutabilă în lupta cu osteoporoza.

Punctele forte: Caseina, proteina din lapte, este parțial digerată, astfel devine mai puțin alergenă și mai ușor absorbită de organism.

Cantitatea ideală: Mănâncă cel puțin un iaurt pe zi, de preferință natural, nu cu fructe, deoarece conține mult zahăr.

Pontul nostru: Optează pentru un iaurt cu un procent de grăsimi de peste 3%, deoarece acesta conține calciu și proteine de calitate.

Untul previne osteoporoza

Odată cu venirea sezonului rece, vei suferi din cauza lipsei de vitamina D, ceea ce duce la apariția osteoporozei. Alimentul care ți-o poate furniza este untul.

Punctele forte: Spre deosebire de margarină, untul este un aliment natural, fără aditivi sau alți conservanți.

Cantitatea ideală:10 g pe zi, ceea ce înseamnă 75 kcal, adică mai puțin decât 10 g de ulei de floarea-soarelui (90 kcal) sau 10 g ulei de măsline (82  kcal).

Pontul nostru: Deoarece untul este o grăsime alimentară naturală, doar 15% din colesterolul conținut se absoarbe la nivelul intestinului. Margarina nu are colesterol, dar conține acizi grași care afectează metabolismul ficatului

Kiwi luptă contra infecțiilor

kiwi totul despre sanatate Acest fruct este un cocktail senzațional de vitamina C, magneziu și potasiu, ­ceea ce-l face alimentul perfect pentru sezonul rece, care te pune în fața multor încercări de sănătate: infecții respiratorii, depresii, stări de oboseală sau de nervozitate.

Punctele forte: Stimulează tranzitul intestinal, îți protejează inima și stabilizează nivelul tensiunii arteriale prin conținutul ridicat de potasiu.

Cantitatea ideală: În sezonul rece, un fruct kiwi pe zi acoperă 75% din nevoia zilnică de vitamina C.

Pontul nostru: Dacă jinduiești ­după un fruct care ți se topește în gură,  alege un kiwi copt.Dacă vrei un gust acidulat, fructul tare este secretul.(sursa:clickpentrufemei)

Totul despre sanatate:Sarea te scapă de mătreață

04.07.2012

Părul tău este fin și fără strălucire? Pe lângă pro­cedeele cosmetice,  există și câteva metode naturale care-l readuce la viață. Iată care sunt acestea.

Sarea

Mătreața ne dă mari bătăi de cap vara. Specialiștii în tratamente naturale spun că pentru a scăpa de ea trebuie să-ți umezești părul apoi să masezi pielea capului cu sare mare, nu fină, apoi să te speli cu șampon.

La clătire, apa trebuie amestecată cu oțet. Rezultatele se văd imediat.

Uleiul de măsline

Este folosit și pentru ma­sarea ușoară a pielii capului, timp de 10 zile.

Uleiul se aplică seara, înainte de somn, în timpul nopții capul se acoperă cu o basma sau cu o căciulă și se ține până dimineața.

Are un efect bun și împotriva căderii părului.

Frunzele de nuc

Se prepară o infuzie din 50 g frunze mărunțite peste care se toarnă un li­tru de apă clocotită.

Se stre­coară, iar cu soluția obținută se udă bine părul, după ce în prealabil a fost spălat.

Acest tratament di­minuează mătreața, în­tărește rădăcina firului de păr, stimulează regenerarea lui și capătă reflexe brune.

Rozmarinul

Are o acțiune dezodorizantă puternică și ajută în cazul seboreei, stimulează creșterea părului, curăță foarte bine pielea, este antioxidant.(sursa:click)

Totul despre sanatate:Ceaiul de busuioc regenerează părul!

24.04.2012

Ai încercat de toate: deodorante, șampoane contra mătreții, plasturi antisforăit și degeaba, nu scapi de aceste probleme mărunte, dar neplăcute? Schimbă foaia: noi îți propunem niște rețete naturale, “culese” din cartea “Leacurile bunicii”, de Yoland Chevrier. Da, autoarea este franțuzoaică, dar rețetele ei le știu și bunicile noastre. Și sigur ți le-ar recomanda!

Dacă îți cade părul

Pune 100 g de busuioc proaspăt într-un litru de apă rece. Ține vasul pe foc până când dă apa în clocot, apoi redu flacăra la minimum și lasă să fiarbă înăbușit 20 de minute. Filtrează și mai adaugă în ceaiul astfel obținut 45 g de busuioc uscat. Masează pielea capului, de două-trei ori pe săptămână, cu acest preparat, apoi aplică imediat șamponul și spală părul.

Dacă ai negi (veruce)

- Lasă la înmuiat coajă de portocală în oțet alb, timp de șase ore. Apoi aplico pe neg - o să vezi ce repede dispare!
- Răcește apa în care ai fiert câteva ouă. Îmbibă cu ea un tampon și aplică-l pe verucă. Repetă operația zilnic, până la dispariția acesteia.

Dacă sforăi

- În cursul zilei, pune câte o picătură de suc de morcov în fiecare nară. Seara, pune și câte o picătură de suc de lămâie. Folosește acest remediu zilnic, până când se rezolvă problema.
- Toacă un cățel de usturoi, pune-l într-un recipient și toarnă peste el 15 ml de oțet de cidru și 500 ml de apă clocotită. Fă inhalații timp de 5 minute.

Dacă ai mătreață

- Masează pielea capului cu un pumn de sare de mare. Spală-te apoi pe cap ca de obicei. Repetă de două-trei ori pe săptămână, până când dispare mătreața.
- Pune la fiert spanac, scurge bine apa, lasă frunzele să se răcorească, apoi aplică pe cap cataplasma astfel obținută. Las-o să acționeze zece minute, apoi freacă părul ca și cum l-ai șampona. La final, clătește bine. Folosește acest tratament câteva zile la rând, până când scapi de mătreață.

Ca să scapi de mirosul de transpirație

Amestecă, în părți egale, apă și oțet alb sau oțet de cidru de mere (îl găsești la magazinele naturiste). Lasă vasul în aer liber 20-30 de minute, ca să se evapore mirosul de oțet. Toarnă apoi lichidul într-un flacon pe care îl închizi ermetic. Îmbibă ușor cu această soluție o bucățică de vată și tamponează zona care transpiră (axilele, pielea dintre degetele picioarelor etc.).(sursa:libertatea)

Totul despre sanatate:Află ce plante te ajută să dormi!

09.04.2012

Tulburările de somn sunt vechi de când lumea. De aceea, pentru a le face să dispară, poți apela cu încredere la remedii binecunoscute ca somnifere naturale.

Valeriană pentru somn adânc. Pe lângă avantajul de a te ajuta să adormi mai repede, datorită valerianei nu te vei mai trezi des noaptea. Explicația constă în faptul că această plantă calmează sistemul nervos și pe cel cardiac, reglând palpitațiile inimii. Ai nevoie de o linguriță de rădăcină de valeriană mărunțită din care pregătești un ceai. Bei două căni pe zi, una cu 30 de minute înainte de culcare.

Tei și mac, amestec garantat. Florile de tei asociate cu petalele macului de câmp au efect ușor sedativ. În câteva minute îți pregătești singură somniferul, cu o linguriță de amestec la o cană de apă clocotită. Un alt ceai conține, pe lângă cele două plante, o linguriță de rădăcină de valeriană, una de sovârv și două de hamei. 

Ulei de levănțică. Numai gândul la o baie fierbinte te face să închizi pleoapele. Efectul îl dublezi dacă adaugi zece picături de ulei esențial de levănțică. Pe lângă parfumul îmbietor și relaxant, este și un tonic bun pentru sistemul nervos. După o zi plină, cu siguranță îți va reda calmul de care ai nevoie să adormi, în special dacă îl folosești și pentru a-ți masa corpul.

Ce alimente te ajută

Lapte contra insomniei. Băut seara, laptele este un remediu delicios pentru insomnie. Explicația efectului său sedativ este simplă: conține triptofan, aminoacid esențial pe care corpul îl transformă în serotonină. Aceasta este un hormon cunoscut mai ales pentru faptul că îți dă o stare de bine.

Smochinele îți redau calmul. Datorită conținutului lor de magneziu, un mineral antistres, smochinele au avantajul de a absorbi calciul și potasiul. La rândul lor, aceste două minerale normalizează ritmul cardiac și combat insomnia. De aceea, sunt leacul perfect fie că ești hiperactivă, fie doar puțin agitată.

Bananele, somnifere naturale. Magneziul și potasiul, pe care cercetătorii le-au descoperit în banane, relaxează mușchii, ajutându-te să adormi mai ușor. Mai mult, reglează și tensiunea arterială, reducând în acest fel riscul hipertensiunii sau al producerii unui atac de cord. Un plus de B6 venit din banane te va feri de insomnie, iritabilitate și senzația de slăbiciune a întregului organism.(sursa:clicksanatate)

Totul despre sanatate:De ce nu e bine să mâncăm după ora 7 seara? Medicina chineză deține secretul!

14.03.2012

Stresul de zi cu zi, tipic societăților moderne, dieta importata de peste ocean, bogată în alcool, prăjeli și alimente de tip fast food au numai efecte negative asupra sănătății, și în special asupra funcționării ficatului. Pentru a ne "spăla" de toate "relele" de peste zi, specialiștii recomandă să nu mai punem nimic în gură după ora 19.

medicina chineza detine secretulMedicina tradițională chineză a fost întotdeauna o sursă inepuizabilă de terapii și obiceiuri care își găsesc funcționalitatea chiar și în zilele noastre. Chinezii nu mănâncă nimic seara, după o anumită oră, iar explicația rezidă tot în vechile tratate de medicină. Tradiția lor spune că energia sau qi circulă în corpul nostru prin 12 canale principale, care mai sunt cunoscute drept meridiane. Fiecărui meridian îi corespunde un interval de 2 ore, timp în care energia în canalul respectiv atinge cota maximă.

Potrivit vechilor învățături chinezești, digestia este controlată de elementul Pământ. Organele care aparțin acestui element sunt stomacul și splina. Pragul maxim de energie în meridianul stomacului este atins între orele 7 și 9 dimineața, iar în canalul splinei, energia atinge cota maximă între orele 9 și 11. Prin urmare, cel mai bine este să mâncăm între orele 7 și 11 dimineața, întrucât energia alocată digestiei este maximă în acest interval.

12 ore mai târziu, energia din aceste meridiane atinge cel mai scăzut nivel, drept pentru care învățații chinezi ne sfătuiesc să nu mai mâncăm după ora 19. Dacă totuși ne este foame, ideal ar fi să alegem alimente ușor de digerat, precum fructe, legume sau sucuri proaspete.

Digestia este în mod normal mai lentă seara, din pricina resurselor scăzute de energie. Dacă ne lăcomim la mese bogate în această parte a zilei, alimentele staționează mai mult în stomac și tind să fermenteze, ceea ce duce la formarea de gaze, creează senzație de balonare și disconfort. Pentru a face față efortului, organismul sustrage energia de la alte organe, pentru a susține digestia.

Peste noapte, între orele 23 și 3 dimineața, canalele vezicii biliare și cel al ficatul ating pragul maxim de energie. Aceste organe au rolul de a curăța sângele și de a ne asigura, în felul acesta un somn odihnitor. Însă, când mâncăm la ore târzii, energia lor nu mai este centralizată asupra purificării organismului, consecințele fiind indigestia, insomnia și senzația de oboseală dimineața. Mai mult decât atât, pentru că toxinele nu au fost eliminate complet din organism, se stochează la nivelul articulațiilor, expunându-ne riscului de artrită.

Ce putem face pentru a revigora un ficat obosit? În primul rând, să renunțăm la mesele copioase după oră 19. Apoi, chinezii recomandă ceaiurile de păpădie, urzici, mentă, tătăneasă care curăță și regenerează ficatul. Însă nu uitați: odată ce încetați a mai mânca noaptea, ficatul își poate folosi energia pentru funcția lui nemaifiindu-i "furată" de digestie, iar organismul are puterea de a se reface. Veți observa că o mulțime de simptome neplăcute vor dispărea, inclusiv cele care nu par să aibă vreo legătură cu digestia, precum durerile, inclusiv cele ale încheieturilor. În plus, veți vedea cât de simplu este, în felul acesta, să eliminați kilogramele în plus.(sursa:csid)

Totul despre sanatate:Dureri de spate? Iată soluțiile!

21.02.2012

Durerile de spate dau disconfort și pot să ascundă afecțiuni grave ale organismului. Le poți trata cu ajutorul masajului, acupuncturii sau a chiroterapiei.

Masajul eliberează tensiunea din coloană

Cunoscut încă din antichitate pentru efectele sale benefice asupra organismului, masajul relaxează mușchii și tendoanele, eliberând presiunea din coloană. El detensionează presiunea dintre vertebre și discul intervertebral, ducând la dispariția durerilor de spate. Masajul se face pe o masă specială sau pe un scaun de masaj. Sunt utilizate uleiuri sau loțiuni pe care le alege specialistul. Caracteristica esențială a acestei practici este că se efectuează cu mișcări de tip continuu.

Acupunctură, pentru calmarea durerii

Acupunctura este o practică medicală chinezească în cadrul căreia diferite zone ale organismului sunt străpunse de ace în scopuri terapeutice sau pentru a calma durerea. Această terapie complementară din medicină te poate ajuta atunci când durerile de spate nu-ți dau pace. Acupunctura nu presupune un tratament propriu-zis al bolii de care suferi, ci duce la o reechilibrare energetică a organismului. În momentul în care blocajele din calea fluxului de energie sunt eliminate, organismul se vindecă singur, indiferent de organul sau sistemul afectat. Există nenumărate zone de tratament pe care specialiștii în acupunctură le cunosc și pentru care pot opta atunci când te tratează. Uneori se înfig acele doar în brațe, alteori în picioare sau în urechi. În cazul durerilor de spate, problema se atenuează dacă acele sunt înfipte în pielea din respectiva zonă. În mod normal, nu ar trebui să simți durere în timpul terapiei, dar persoanele mai sensibile pot simți puțin disconfort.

Chiroterapia repoziționează vertebrele

În momentul în care o vertebră nu este corect aliniată, ea produce blocaje și apasă pe nervi. Acest lucru duce la dereglări neuro-hormonale și la întreruperea transmisiei de mesaje de la creier către anumite părți sau organe ale corpului. Prin chiroterapie sau osteopatie se realiniează coloana vertebrală și se corectează poziția vertebrelor deplasate. Chiropracticianul este cel care poate să amelioreze sau chiar să trateze durerile de spate și cele de gât. El acționează doar cu mâinile asupra coloanei și se folosește de anumite mișcări specifice care vindecă zonele dureroase.(sursa:clicksanatate)

Totul despre sanatate:Cele mai bune momente pentru a bea apă

25.01.2012

Pentru că nu putem trăi fără apă, pentru că trebuie să ne asigurăm cei doi litri zilnici, o consumăm cu sfințenie. Dar trebuie să facem asta cu cap. Așadar, care sunt cele mai bune momente ale zilei în care să bem apă?

totul despre sanatate apaDimineața

Primul lucru pe care ar trebui să-l faci cum te trezești este să bei un pahar cu apă. Pentru că organismul tău se deshidratează în timpul nopții, împrospătează-l dimineața.

Atunci când îți este poftă de o gustare

Dacă simți nevoia să ronțăi ceva, ori ți s-a făcut brusc poftă sau chiar foame, bea un pahar cu apă și așteaptă o jumătate de oră. Dacă ți-a trecut înseamnă că era doar o poftă ce nu merită atenție sau că îți era de fapt sete. Uneori, când ne e sete, avem impresia de foame.

Pe tot parcursul zilei

Pentru a menține organismul hidratat și pentru echilibru. Cel mai bine este dacă bem încet. Dacă bem repede reușim doar să ostoim setea, dar apa se va elimina imediat și nu vom obține hidratarea de care avem nevoie. În plus, un studiu german a scos la iveală faptul că 1 litru de apă rece băut (nu direct din frigider, dar mai rece decât la temperatura camerei) te poate ajuta să arzi cu până la 50 de calorii în plus pe zi, asta însemnând 2 kilograme și jumătate pe an pierdute fără pic de efort. Nu trebuie să bei toată cantitatea de-o dată, ci încet și sigur, cum am spus mai sus. Cercetătorii sunt de părere că aceste efecte apar datorită faptului că organismul trebuie să muncească pentru a încălzi apa înainte s-o prelucreze pentru a putea circula prin organism.(sursa:clicksanatate)

Totul despre sanatate:Ai nervi? Folosește mușetel!

12.01.2012

Dacă vrei să folosești un remediu naturist pentru calmarea stărilor tale nervoase, poți alege între mușețel și valeriană. Ele au rolul de a calma spasmele musculare și sunt cele mai bune sedative.

Mușețelul

- Pentru îndepărtarea stărilor tensionate, specialiștii în medicina naturistă recomandă ceaiul de mușețel seara, înainte de culcare, cu puțină lămâie proaspătă.

- Inhalațiile cu ceai de mușețel va regla respirația, ritmul cardiac va fi normalizat și astfel te vei putea odihni până dimineața.

- Folosit sub forma uleiurilor esențiale, în baie, mușețelul își face rapid efectul. În baia obișnuită, cu apa la o temperatură suportabilă, adaugă câteva picături de ulei esențial. Mirosul plăcut și efectul sedativ al mușețelului te vor detensiona pe loc și toate problemele tale vor dispărea pentru câteva minute, până când vei adormi.

- Mușețelul poate fi folosit cu succes pentru tratarea stărilor de anxietate, dar efectele vor fi sesizate după cel puțin o săptămână de tratament.

Valeriana

- Ca tratament în eliminarea stărilor nervoase, valeriana se poate folosi atât ca infuzie, cât și ca pudră sau tinctură. Are aceeași acțiune precum mușețelul, diferența fiind că valeriana este mult mai concentrată și poate fi folosită numai de adulți.

- Dozele în tratamentele naturiste cu valeriană sunt reduse, pentru că uleiul volatil al plantei este foarte concentrat și o folosire necorespunzătoare poate avea efecte nedorite asupra organismului.

- Sub formă de infuzie, valeriana este eficientă dacă se utilizează o dată pe zi, iar dacă folosești tinctura, o lingură dimineața este suficientă pentru un efect îndelungat.(sursa:libertatea)

Totul despre sanatate: Ceasca de sanatate Coriandrul, un tonic pentru trup și suflet

11.01.2012

Plantă descoperită cu mai bine de 2000 de ani în urmă, coriandrul nu trebuie să lipsească din farmacia verde a oricărei gospodării. Datorită popularității de care se bucură în India și în multe țări asiatice, planta a fost adoptată și de țările europene.

Acțiunea sa complexă asupra sănătății organismului se datorează conținutului bogat în: aminoacizi (șapte tipuri), în uleiuri esențiale ( 11 feluri), în vitamine (mai ales A și C), dar și în minerale, precum fosforul.

Previne uzura ochilor

Aceste substanțe conținute de plantă sunt capabile să prevină uzura ochilor și scăderea acuității vizuale. În același timp, pentru că această plantă-medicament este un puternic dezinfectant, cu efecte antimicrobiene dovedite, protejează ochii de boli contagioase, precum conjunctivita.

Are proprierăți antiinflamatorii

Ca iarbă aromatică, coriandrul ascunde numeroase surprize plăcute. Proprietățile sale antiinflamatorii îl recomandă în tratarea afecțiunilor reumatice, a bolilor de rinichi și a anemiilor.

Normalizează valorile colesterolului

Ca și alte ierburi aromatice, coriandrul ascunde numeroase surprize.

„Planta calmează crampele abdominale, previne balonările sau diareea, favorizând secreția biliară. Acizii conținuți, printre care cel linoleic, cel oleic, ascorbic sau stearic, ajută suferindul să aibă o tensiune arterială mai mică și să normalizeze valorile ridicate ale colesterolului rău. Câteva boabe mestecate în gură împrospătează respirația și au un rol antimicrobian", precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competențe în fitoterapie și nutriție.

Eficient în lupta cu agenții patogeni

Studiile efectuate recent dovedesc cât de eficiente sunt soluțiile concentrate, care conțin coriandru, în bătălia cu agenții patogeni cum ar fi: escheria coli (vinovată de apariția infecțiilor urinare și digestive), salmonela și stafilococul auriu. Cercetătoii de la Universitatea Beira din Portugalia au constatat că mulți dintre agenții patogeni au fost distruși de soluțiile care conțin cantități modeste de ulei de coriandru (numai 1,6 % sau și mai puțin).

Combate astenia și epuizarea nervoasă

Coriandrul este tonic și stimulent. Ceaiul preparat din fructele acestei plante aromatice este eficient și în cazuri de epuizare nervoasă, de migrene și de astenie. Mai mult, condimentul este apreciat ca un stimulent al circulației periferice și ca un renumit afrodiziac. În acest caz, din vremuri îndepărtate, coriandrul a fost numit „iarba fericirii în cuplu". Nu în ultimul rând, coriandrul este o sursă de bioflavonoide, utile în tratamentul hemoroizilor și varicelor.

Scade riscul apariției cancerului

Mai multe studii efectuate pe animale au scos în evidență faptul că administrarea unei cantități de semințe de coriandru măcinate, în acea zi, au redus valorile parametrilor tumorali. Coriandrolul din compoziția acestui condiment a demonstrat că este un adjuvant eficient în cancerul ficatului.

Mod de administrare

Infuzia se prepară dintr-o linguriță de fructe de coriandru la o cană de apă și se recomandă să beți trei căni de ceai pe zi, înaintea meselor principale, în cazul lipsei poftei de mâncare. Pentru favorizarea digestiei, ceaiul se bea după mesele principale.

Siropul de coriandru: Se prepară din planta întreagă (20 fire cu frunze și tije) care se fierb, timp de 5 minute, în doi litri de apă. Apoi, infuzia se strecoară și în aceasta se adaugă un kg de zahăr. Când deasupra siropului apar balonașe, se pune ultimul ingredient - zeama unei lămâi. După aceea, siropul trebuie să mai clocotească cinci minute. Siropul se toarnă călduț în vase de sticlă și se consumă câte o lingură, după mesele principale.(sursa:click)

Totul despre sanatate: 3 plante care vindecă stomacul

06.01.2012

Ai dureri de stomac? Specialistul Click!, dr. Cristina Bălănescu, recomandă trei plante de mare ajutor în astfel de situații.

1.Coriandrul,contra balonării

Balonarea sau abdomen umflat reprezintă senzația de mărire a abdomenului ca urmare a acumulării de gaze în intestine. De multe ori, regimul de post sau, din contră, mesele îmbelșugate, pot duce la balonări.

Faceți o infuzie dintr-o linguriță de fructe zdrobite la 250 ml de apă clocotită, se infuzează 15 minute, se bea fracționat, în timpul unei zile, între mese.

2.Ghimbirul stinge acidul din stomac

Ceaiul de rădăcină de ghimbir este indicat în această perioadă. Adăugați o linguriță de rădăcină de ghimbir proaspăt rasă într-o cană cu apă fierbinte.

Rădăcina se lasă în cană timp de 10 minute, iar apoi se bea ceaiul obținut. Această plantă are capacitatea de a relaxa mușchii ce susțin peretele esofagului, astfel încât acidul din stomac nu este împins către esofag.

3.Cimbrul te scapă de crampe

Când apar crampe la stomac, luați o linguriță de cimbru, macerați-o în 1 lingură de apă rece, timp de 5 minute. Acest macerat se introduce în 250 ml de apă clocotită, se infuzează 15 minute, se strecoară și se consumă 2 căni pe zi.(sursa:click)

Totul despre sanatate: 6 ponturi ca să nu mai ai pete pe piele

05.01.2012

Petele pigmentare apar din cauza stresului, a modificărilor hormonale, a alimentației sărace în nutrienți și, de asemenea, odată cu înaintarea în vârstă.

Ce poți face pentru a scăpa de inesteticile pete brune de pe piele:

1. Aplică pe zona pătată zeamă de lămâie.

2. Înainte de culcare, masează zona afectată cu ulei de cocos, iar dimineața clătește cu apă călduță.

3. Prepară un amestec din două linguri de pulbere de coajă de portocală măcinată și iaurt. Pune pe piele, după care spală cu apă rece, când amestecul se usucă.

4. Fierbe 10 minute o legătură de pătrunjel în puțină apă, filtrează și adăugă linguri de suc de lămâie, înmoaie o dischetă demachiantă în acest lichid și apoi tamponează zonele afectate.

5. Exfoliază-ți pielea o dată pe săptămână. În acest mod, vei îndepărta celulele moarte și vei stimula regenerarea pielii.

6 Hrana zilnică trebuie să cuprindă multe fructe, în special lămâi și portocale, roșii, castraveți, căci acestea purifică sângele și ajută la menținerea strălucirii naturale a pielii.(sursa:libertatea)

Totul despre sanatate: Oțetul oprește căderea părului

22.04.2010

Substanța, diluată în apă, ajută la fortificarea podoabei capilare

Considerat unul dintre cele mai vechi condimente, oțetul nu lipsește din “arsenalul” nici unei gospodine. În afară de a conserva legumele și de a da gust bun salatelor, lichidul are și puteri vindecătoare în boli reumatice sau de piele.

podoabaBun la dezinfectarea rănilor

Se obține din vin slab alcoolizat, căruia i se adaugă culturi bacteriologice. Procesul lent are loc în butoaie din lemn, iar produsul final conține numeroși compuși aromatici. Este cel mai folosit în bucătăria tradițională, dar româncele îl utilizează de sute de ani, atât pentru a da strălucire părului, cât și pentru a opri căderea lui.

După spălare, se clătește podoaba capilară cu apă în care s-a diluat și puțin oțet, apoi se limpezește bine cu apă călduță pentru a îndepărta mirosul. Pe de altă parte, oțetul e bun și în tratarea rănilor.

Pentru arsurile de gradul I și II (dar în nici un caz III și IV), se folosește oțet dizolvat în apă, pentru a ameliora durerea și pentru a de-zinfecta rana. Arsura cauzată de soare se acoperă cu un șervețel înmuiat în oțet diluat. Contra guturaiului, se freacă puțin lateralele nasului cu degetele înmuiate în oțet.

Oțetul de mere, remediu pentru viermii intestinali

  • Amigdalita poate fi ameliorată cu oțet de mere: la fiecare oră, se clătește gura cu o linguriță de produs diluat într-un pahar cu apă.

  • Pentru problemele unghiilor, se pun comprese de șase ori pe zi și se bea un pahar de apă fiartă cu două lingurițe de oțet și două lingurițe de miere, de trei ori pe zi, timp de o săptămână.

  • Soluția din mere poate fi aplicată și pe mușcăturile de țânțari sau local, pentru calmarea hemoroizilor.

  • Pentru viermii intestinali, medicina tradițională recomandă oțet de mere fiert cu sare și urzică proaspătă, mărunțită, preparat care apoi se consumă călduț.

  • O altă problemă de sănătate ce poate fi tratată cu oțet de mere o reprezintă micozele de la picioare.

  • Pentru colecistită și alte afecțiuni ale bilei, se iau două lingurițe de oțet de mere cu 10 minute înainte de fiecare masă.(sursa:libertatea)

Totul despre sanatate: Oul, cel mai bun remediu antistres

17.01.2010

Oul este un adevărat depozit de vitamine, minerale, oligoelemente și proteine de înaltă calitate. Mai mult, e considerat un aliment ideal în curele de slăbire, datorită proprietăților sale anorexigene și conținutului redus de calorii. Nutriționistul Mihaela Bilic susține, în cartea “Trăiesc, deci mă abțin”, că în ou se găsesc toate substanțele necesare dezvoltării copiilor și adulților, dar și menținerii stării de sănătate a adulților.

Lista de “fapte bune” pentru care este lăudat oul este însă mult mai lungă. Potrivit dr. Mihaela Bilic, proteinele din ou sunt mai bine folosite de organism decât cele din carne, datorită conținutului de săruri minerale și de vitamine (A, B, D și E).

“Oul este una din puținele surse alimentare de vitamina D necesară pentru absorbția calciului din alimente și fixarea lui în oase. Chiar dacă cea mai mare parte din vitamina D se produce în organism sub acțiunea razelor de soare, copiii, persoanele în vârstă și femeile însărcinate au nevoie de cantități crescute de vitamina D, iar oul este sursa ideală”, susține nutriționistul.

Poate fi consumat de patru ori pe săptămână

În plus, datorită conținutului bogat în vitaminele B6, B12 și acid folic, oul menține sănătatea sistemului nervos și combate stresul, principalul responsabil de dezechilibrele organismului. Seleniul și vitamina E din compoziția sa au proprietăți antioxidante și protejează vasele de sânge.

Chiar dacă nu e reprezentativ din punct de vedere cantitativ, oul, mai ales cel fiert, inhibă senzația de foame și conține doar 80 de calorii, în diete putând fi consumat de maximum patru ori pe săptămână.

Atenție, are și contraindicații!

-Gălbenușul conține mult colesterol și, chiar dacă nu le creează probleme persoanelor sănătoase, celor care au trigliceridele și colesterolul crescute, nu le este recomandat mai mult de un ou pe săptămână;
-Oul fiert tare le poate provoca indigestie persoanelor cu probleme biliare;
-Pentru că poate conține parazitul numit salmonella, nu e bine să fie consumat crud, ci doar preparat.

Asociază-l cu legume bogate în vitamina C

Deși este alimentul cel mai bine echilibrat la capitolul proteine, oul nu conține glucide și nici vitamina C, iar pentru o mai bună absorbție a fierului din compoziția sa este indicat să fie asociat cu legume care conțin această vitamină: sfeclă roșie, pătrunjel, țelină, ceapă, cartof, varză albă, conopidă sau dovlecel. În schimb, alături de ficat și de unt, oul este o sursă excelentă de vitamina A, asigurând 50% din necesarul unui copil și 20% din cel al unui adult. Mai mult, oul furnizează 15% din aportul zilnic de fier și 25% din doza de fosfor necesară copiilor.

Cum afli dacă e proaspăt

Pentru a te asigura că ouăle pe care vrei să le prepari sunt proaspete, cufundă-le într-un vas cu apă rece. Dacă rămân la fund, le poți consuma fără grijă. (sursa:libertatea)

Totul despre sanatate: Alimente care inving depresia

15.01.2010

Starile depresive, rezultatul unei activitati nervoase anormale in anumite zone cerebrale, se afla in stransa legatura cu alimentatia si sportul, au descoperit cercetatorii de la Universitatea Harvard.

  • Rosiile

In tratarea depresiilor, rosiile sunt recomandate datorita unui continut crescut in uridina, un compus cu efecte extraordinare in combaterea acestor stari. Uridina se mai gaseste in alimente precum zaharul din trestie, drojdie de bere sau broccoli. De asemenea, consumate proaspete, rosiile ofera un aport important de viatmina A, C, calciu si potasiu, continand substante benefice pentru organism, precum oligoelemente si licopen, pigmentul care le confera culoarea rosie. Acesta este un puternic antioxidant ce intensifica detoxifierea organismului si arderea grasimilor.

  • Pestele

Pestele, in special cel oceanic, este bogat in substante nutritive, dar mai ales in acizi grasi omega 3. Un aport suficient de acizi omega 3 asigura o buna functionare a neuronilor, dar si a altor celule din organism, recomanda Healthy.

  • Bananele

Aceste fructe contin numeroase componente nutritive: sunt bogate in zaharuri, in vitamine precum acid folic, vitamina C, A, E, B6, minerale precum potasiu, sodiu, fier, calciu, magneziu, cobalt, fosfor, zinc, crom, dar si fibre, proteine si unele substante active, dar si vitamine: B6 si B12. Metabolismul acestor vitamine a fost asociat cu tulburarile depresive. Alte alimente asemanatoare sunt: avocado, ficat, soia, carne de pasare si vita, ton, somon, alune, arahide.

  • Cerealele integrale

Cerealele integrale sunt recomandate chiar in alimentatia zilnica, avand numeroase beneficii asupra sanatatii. Este indicat sa le consumati dimineata cu o mare cantitate de lichide (cu lapte de exemplu) pentru ca reprezinta o sursa de energie pentru cateva ore bune, asigurand un tonus foarte bun pana la orele pranzului. Totodata cerealele contin si o mare cantitate de vitamine din complexul B, una dintre acestea fiind vitamina B1 sau tiamina, implicata in combaterea depresiei. Vitamina B1 are un rol deosebit in biosinteza neurotransmitatorilor, substante elibetare in general de sistemul nervos.

  • Ficatul

Ficatul, in special cel de pasare si vita, contine numerosi nutrienti deosebit de importanti pentru mentinerea sanatatii si combaterea unor afectiuni. Este foarte bogat in fier, fiind o sursa naturala de combatere a anemiei. Totodata, ficatul este bogat in vitamina D, o vitamine pe care organismul o secreta in mod natural numai cand ne expunem la soare. Studiile medicale au demonstrat o legatura intre deficitul de vitamina D si starile despresive. Astfel, puteti consuma ficat, galbenus de ou, branzeturi si peste gras. (sursa:9am)

Totul despre sanatate: Ai probleme cu trezirea devreme?

15.12.2009

Ai vrea sa te ridici din pat si sa stralucesti ca soarele diminetii? Sa te simti odihnit si gata de noi activitati? Din pacate, nu foarte multi pot evita "mahmureala" de la primele ore ale zilei, pentru ca ori nu ai un ritm stabil de odihna, ori pur si simplu nu esti programat genetic sa fii matinal. Totodata, exista cateva mici trucuri care te pot face sa te ridici din asternuturi cu un zambet larg pe buze, chiar si in zorii zilei.

totul despre sanatate"Oricat as dormi, dimineata ma trezesc obosit!". Am auzit asta de nenumarate ori. Chiar si tu ai aceeasi problema pentru care nu ai gasit in atatia ani o solutie. Dar, asta nu inseamna ca nu exista una.

In primul rand trebuie sa actionam pe plan psihic!

Alarma enervanta a ceasului iti da trezirea in fiecare zi? Aceasta este o prima problema. Stim ca daca ti-ar canta o melodie suava mai mult ca sigur ai dormi in continuare, dar poate ar trebui sa incerci un cantec vesel precum "Bare neccesities" din Cartea Junglei! Programeaza-ti cd-playerul sau telefonul sa te trezeasca pe aceste acorduri si nu te vei mai fi morocanos. Ai putea sa incerci si un scurt dans pe muzica vesela, pentru o minima inviorare care te va scapa de durerile de oase. Important este ca, atunci cand te trezesti, sa traiesti sentimente placute, nu cele de "Ah, e prea devreme" sau "Ma dor toate". Incearca sa te trezesti mai devreme pentru a-ti savura cafeaua fara graba, sa poti zabovi putin cu privirea pe geam si sa mananci.

Cele 6 cicluri de somn

Oamenii trec prin patru-sase cicluri de somn in fiecare noapte, spun specialistii pe site-ul webmd.com. Fiecare ciclu consta in cinci etape, variind de la un somn foarte usor (etapa 1) la unul foarte adanc (etapa 4) si apoi in etapa 5, cea "de miscare rapida a ochiilor", adica aceea in care visezi.
Iata cum stau lucrurile stiintific: trezirea din stadiu profund, precum etapa 3 sau etapa 4, este resimtita foarte dificil. De aceea, a fi trezit dintr-un pui de somn poate fi atat de derutant. De asemenea, acesta este si motivul pentru care unii dintre cei care se trezesc prea devreme se pot simti "mizerabil". Ironic este ca suntem programati natural sa trecem prin cele mai adanci etape ale somnului in intervalul orar 04.00-06.00.
Totodata, nu iti pierde sperantele: te poti reprograma!

Reprogrameaza-te!

Daca vrei sa-ti muti etapa de somn adanc la o alta ora din noapte, o poti face cu putin antrenament. Exista o formula foarte simpla si aplicabila.
Un ciclu de somn dureaza aproximativ 90 de minute. Inmulteste cele 90 de minute cu 6 cicluri de somn si vei constata ca ai nevoie de aproape 8 ore de somn pe noapte. Asadar, daca ora 22.00 te gaseste cu capul pe perna, la ora 6.00 vei fi proaspat ca painea calda.

Nu-ti ajung cele 8 ore de somn?

Cercetatorii spun ca exista si oameni care au nevoie de doar sase ore de somn pe noapte, pe cand altii au nevoie de zece! De ce? Ciclurile de somn variaza. Cei care au nevoie de foarte mult somn au ciclurile lungi, de pana la doua ore! Aici intervine partea interesanta: multora dintre cei care au ciclurile de somn decalate de la obisnuitele 90 de minute nu li s-a spus, inca din copilarie, la ce ora sa mearga la culcare. Asadar, corpul asculta de propriile semnale. Solutia ta este sa te impui cu un orar fix in fata propriei persoane.

Stai in pozitia sezut pe marginea patului si leagana-ti picioarele. Te vei trezi mai repede.

 Seteaza alarma ceasului pentru ultimul moment! Astfel, nu vei fi tentat sa decalezi ora de trezire. Cateva minute de somn in plus te vor face doar sa te simti mai rau.

 Cand te scoli prea devreme, fa un exercitiu de respiratie: inspira-expira adanc pentru a lua contact cu realitatea.

 Spala-te doar cu apa rece pe fata. E un mod natural de a-ti tonifia mintea! (sursa:cancan)

Totul despre sanatate: Părul - cum funcționează și cum îl îngrijim?

07.11.2009

parÎnainte de a prezenta scurte explicații privind modul în care funcționează părul, iată câteva  adevăruri despre păr, care infirmă tot atâtea mituri:

  • părul nu crește mai repede dacă îl radeți frecvent;

  • purtarea pălăriei nu grăbește apariția cheliei;

  • părul nu crește mai repede noaptea și nici dacă îl spălați des;

  • spălatul frecvent ori vopsirea părului nu distruge foliculul părului ("punga" în care firul de păr se dezvoltă);

  • spălarea frecventă a părului nu duce la "îngrășarea" mai rapidă a acestuia.

structura paruluiÎn stratul inferior al pielii (derma), pe lângă glandele sebacee și glandele sudoripare mai există ceva: părul. Împânzit pe toată suprafața corpului, acesta constă în lungi șiruri de celule moarte pline cu cheratină (proteină care intră în structura părului, epidermei, unghiilor etc, care are și rolul de a întări stratul exterior al pielii).

Fiecare fir de păr se formează într-un folicul - un mic "sac" în care părul este creat de celule ale pielii. Atunci când un nou strat de celule este adăugat la rădăcina firului de păr, acestea mor, iar firul devine un pic mai lung. După cum se poate observa, părul se află în aceeași situație cu pielea: celulele vii sunt la interior, cele moarte la exterior.

Tipuri de par

Deși avem mai multe fire de păr pe centimetru pătrat decât un cimpanzeu, cele mai multe fire de păr prezente pe corpul nostru sunt greu vizibile. Acest tip de păr, subțire și care crește greu se numește păr velus.

Părul terminal este acela prezent pe cap, la subsuori, pe piept, sprâncenele, genele, în zona organelor genitale etc. După cum ați observat, acest tip de păr este mai gros, mai lung și crește relativ repede. Părul crește drept sau ondulat. Se întâmplă ca ca cei care au părul drept să și-l dorească ondulat și viceversa (în special se aplică această regulă femeilor). Cine dictează cum va fi părul, ondulat ori nu? Responsabil este foliculul care în care se dezvoltă firul de păr: dacă foliculul este perfect rotund, firul va ieși drept, dacă foliculul este oval, firul de păr va fi ondulat. Din păcate pentru unii care-și doresc tipul de păr pe care nu-l au, nu există soluție pentru schimbare, în afara drumului la  frizerie, unde, cu ajutorul diverselor aparate și soluții din arsenalul oricărei frizerii serioase, se poate produce din păr drept păr ondulat și invers.

Părul nu crește încontinuu și un fir de păr nu durează o viață. Părul are perioade de creștere și perioade de stagnare. Din fericire, doar o mică parte a firelor de păr din capul dumneavoastră se află în "hibernare" la un moment dat, aproximativ 90% fiind în creștere. Zilnic pierdeți aproximativ 50 de fire păr, fără ca acest lucru să semnifice că ați început să cheliți; în câteva zile din foliculul din care a căzut un fir "bătrân" se va naște un nou fir de păr. În medie, un fir de păr din cap are o viață e 6 ani. Nu este valabilă aceeași cifră pentru gene și sprâncene. Sprâncenele cresc timp de aproximativ 10 săptămâni după care stagnează restul anului. Genele, în schimb, cresc vreme de 3 luni, după care cad și sunt înlocuite.

De ce ni se face pielea de gaina?

Ați observat că la frig ori când sunteți pradă unor emoții puternice, pielea umană își schimbă aspectul, iar părul se ridică pe tot corpul. De ce se întâmplă astfel? Acest fenomen nu este caracteristic doar oamenilor, ci și altor animale. Explicația este una de natură evolutivă: au fost timpuri când o astfel de reacție a organismului ajuta la păstrarea căldurii în apropierea pielii. Odată cu pierderea pilozității excesive, această reacție a organismului a rămas, dar eficiența ei este zero.

Care este rostul parului?

Suntem obișnuiți cu părul nostru. Mulți dintre noi investim mulți bani pentru a-l întreține în forma dorită. Adolescenții, cu precădere, tind să-și imprime propria personalitate în modul în care își aranjează coafura. De multe ori privind modul în care părul este tăiat putem spune dacă individul aparține unei anume secte ori unei anume mișcări politice. Dar toate aceste lucruri nu explică de ce pe corpul nostru crește păr...

Sunt câteva avantaje ale prezenței părului pe corpul nostru. De exemplu, genele ne feresc adeseori de insecte care s-ar opri în ochii noștri ori de diverse resturi minuscule. Sprâncenele ajută în "deturnarea"  picăturilor de transpirație ori ploaie ce altfel ar ajunge tot în ochii noștri. Părul de pe cap, pe de o parte protejează pielea capului de razele puternice ale soarelui, iar pe de alta, în cazul în care este frig afară, reduce pierderea de căldură prin zona capului. Nu în ultimul rând, părul din zona organelor genitale indică faptul că am ajuns la maturitate din punct de vedere sexual și capabili de reproducere.

Ce sampon folosim?

Reclamele la șampon sunt  pe cât de fermecătoare, pe atât de înșelătoare de cele mai multe ori. Aflăm fir de par că nu știu ce șampon minune ne va "hrăni de la rădăcină firul de păr", ni-l va "revitaliza" ori îl va "însănătoși". Ce? Un șir de celule moarte? Toate vitaminele din lume nu le va readuce la viață și nici nu ne-ar folosi un atare lucru, căci dacă celulele ar reînvia, mersul la frizer ar fi înlocuit cu mersul la chirurg. Mai bine folosiți diversele produse ce stau la baza șampoanelor (de la urzici la portocale) pentru propria alimentație, decât să le irosiți pe propriul păr.

De ce avem nevoie să spălăm părul? Pentru că sebumul produs de glandele sebacee, care în fapt protejează firul de păr, ungându-l, în timp se acumulează și dă impresia de păr "gras", iar în plus se amestecă cu bucăți de piele moartă a scalpului și particule de praf de pe stradă. Șamponul dizolvă acest amestec, și lasă părul curat, dar și uscat și fragil. Uscăciunea firului de păr este combătută de șampoane prin faptul că unele conțin balsam. Este preferabil, pentru o mai bună rezistență a părului, să folosiți balsam cumpărat separat de  șampon. Balsamul unge firul de păr și îl protejează. Spălatul zilnic pe cap nu numai că nu este indicat, dar este și în defavoarea părului dumneavoastră. Dacă puteți rezista 2 ori 3 zile între două spălături ale părului capului, nu se va întâmpla nimic rău. Pe de altă parte, trebuie menționat, împotriva opiniei multora, că spălatul frecvent pe cap nu duce la apariția mai rapidă a părului "gras". Producția de sebum nu are cum fi influențată de spălatul părului.

După cum probabil ați observat, în special dacă aveți mătreață, și șampoanele anti-mătreață, după o vreme, în cele mai multe cazuri, produc mătreață. Este indicat, așadar, să folosiți mai multe tipuri de șampoane care se potrivesc tipului dumneavoastră de păr și pe care să le rotiți în timp. (sursa:scientia)

Totul despre sanatate: Totul despre nasterea in apa

02.11.2009

nastere in apaNasterea in apa este din ce in ce mai solicitata de mamicile din intreaga lume. Fata de metoda traditionala, aceasta este mai putin dureroasa, se deruleaza mai repede si este mai relaxanta pentru mama .

Apa reprezinta un mediu propice nasterii, insa in afara de acest aspect, nasterea in apa mai are si alte beneficii: reduce durata efectiva a aducerii copilului pe lume, ofera mamei mai multa liberatate de miscare si fatului posibilitatea de a tranzita mai usor spre lumea exterioara. Totodata, apa permite o mai buna dilatare a colului uterin si are proprietati anti-spasmodice, permitand muschilor sa se relaxeze.

Faptul ca mama se poate misca dupa bunul plac si are posibilitatea sa-si aleaga pozitia cea mai confortabila pentru ea, reprezinta un mare atu. In plus, ea poate sa fie tinuta in brate si sustinuta chiar de sotul ei, care poate sa stea in bazin pe toata durata nasterii.

Prima etapa

Medicul ginecologic sau asistenta consulta mama pentru a stabili gradul de dilatare a vaginului. Tot acum, se incearca si o oarecare aproximare a manierei in care urmeaza sa fie facilitata nasterea prin dilatare. Apoi, medicul asculta bataile inimii fatului si ale mamei, uneori controland totul prin intermediul unui monitor.

A doua etapa

Este reprezentata de momentul in care fatul vine pe lume. In momentul in care i se iveste crestetul, el este ajutat sa iasa de catre medic sau de asistenta. Riscul de a inghiti apa este aproape inexistent, iar asta deoarece pruncul are suficient de mult oxigen pentru a supravietui in cazul in care se afla sub apa.

A treia etapa

In continuare, pentru a se asigura ca nou-nascutul respira asa cum trebuie, medicul realizeaza o aspiratie profilactica a mucozitatilor, atat in gura, cat si in nas.

A patra etapa

Primele guri de aer ale copilului reprezinta momentul in care plamanii acestuia se inunda cu oxigen, si deci se umfla, pentru a indeplini functia respiratorie. Acesta este pragul la care respiratia cardiaca devine cardiopulmonara, fapt determinat de necesitatea ca sangele sa primesca oxigen.

A cincea etapa

Daca tatal a fost prezent la nasterea acvatica, acum este cazul sa intervina, prin taierea cordonului oblilical al pruncului. Tatal poate intra in bazin alaturi de mama, ba mai mult, poate sta langa ea pe toata durata nasterii.

El este asistat de medic in timp ce taie cordonul ombilical, insa trebuie sa urmeze in mod obligatoriu sfatul personalului calificat. In cazul in care acesta nu a participat la momentul nasterii, mama primeste ajutorul de care are nevoie de la medic sau de la asistenta.

A sasea etapa

Femeia este ajutata sa se ridice, sprijinita din spate, fie de catre tata, fie de catre personalul medical. Ridicarea trebuie sa facuta de sub axile, pentru ca in acest fel i se sustine greutatea mamei, ea fiind scutita de orice efort suplimentar. Apoi, isi poate tine in brate copilul si primi asistenta medicului ginecolog.

Travaliu mai putin dureros

Principalul rol al apei este acela de a ajuta mama sa treaca peste perioada de travaliu prin adoptarea unei pozitii naturale, instinctive, pentru a usura intreg procesul nasterii. Relaxarea musculara este benefica pentru viitoarea mama, iar contractiile sunt, in multe dintre cazuri, aproape nedureroase.

Cu toate acestea, multi medici de specialitate sunt de parere ca travaliul are rolul sau in dezvoltarea ulterioara a copilului, contractiile fiind cele care pregatesc trupul fragil al acestuia pentru viata din afara uterului. De aceea, nasterea in apa este in multe tari controversata, ea putandu-se intampla doar in anumite centre ginecologice, avand costuri destul de ridicate.

O recuperare post-natala usoara

Exista cazuri in care mama iese din bazinul in care a nascut aproape imediat, fara sa necesite recuperare post-natala. Nasterea in apa este insa o metoda pretentioasa de a aduce un prunc pe lume.

Femeia care urmeaza sa nasca, trebuie sa stea scufundata in apa pentru aproximativ una pana la doua ore; temperatura medie necesita control permanent; apa trebuie sa fie pregatita dinainte pentru procedura; mediul trebuie sa fie dezinfectat si sa nu permita accesul factorilor care ar putea dauna micutului. (sursa:csid)

Totul despre sanatate: Ziua bună începe de dimineață

01.11.2009

Regula de aur: să ne trezim firesc, calm, fără a stresa organismul. Această regulă ne ajută să începem ziua cu dreptul. Dar pentru a ne face ziua plăcută încă de la primele ore, mai trebuie să respectăm câteva reguli simple și de bun-simț. Care ne iau cel mult 15 minute, dar ne dau multe ore de chef de viață.

totul despre sanatateTrei minute pentru a ne da jos din pat

Dar nu mai mult de trei minute! Și în aceste trei minute aprindeți lumina dacă afară e încă întuneric. Și cu zâmbetul pe buze întindeți mâinile și picioarele, aduceți genunchi la piept în câteva reprize. Este un mod plăcut și eficient de a ne trezi din somn.

Cinci minute sub dus

Deja ați făcut ochi și e bine să vă ridicați din pat pentru duș, o activitate necesară, dinamică și plăcută. În plus, dușul stimulează metabolismul și crește secreția de endorfine. Hormonii fericirii, endorfinele, sunt implicați în crearea sentimentului de bucurie și în diminuarea durerii, stresului, depresiei. Acești hormoni au capacitatea de a bara drumul acestor stări neplăcute către creier, mecanism care ne duce cu gândul la droguri. Dar endorfinele sunt niște droguri naturale, proprii organismului nostru, care nu creează dependență. Important: după duș, faceți câteva exerciții ușoare (de respirație, flexare, stretching) pe un fond muzical agreabil.

Doua minute pentru o baie de lumina

Trageți draperiile, deschideți larg ferestrele indiferent de sezon, pentru a aerisi dormitorul și a respira aer curat. Plasați-vă în fața ferestrei, în locul cel mai bine luminat și lăsați-vă scăldată într-o baie de lumină. Pentru că, așa cum știți deja, terapia cu lumină este aducătoare de bună dispoziție, este vindecătoare de depresie. Priviți cerul și aveți convingerea că, deși sunt nori, soarele cu razele lui blânde, matinale, va încărca organismul nostru cu energia necesară pentru încă o zi de activitate.

Cinci minute pentru un mic dejun echilibrat

E o greșeală enormă să săriți micul dejun. Azi, o felie de pâine prăjită cu ceva, mâine la fel... Și treptat, treptat, gândiți-vă ce v-ar plăcea să mâncați la micul dejun. E minunat să pregătiți micul dejun nu oricum, ci fredonând un șlagăr preferat. Mâncați ușor, dar consistent. Și neapărat, la final, un fruct: un kiwi, un măr... sau un "fresh". Luați în calcul și un suc de lămâie cu apă... Un excelent mijloc de eliminare a toxinelor... (sursa:jurnalul)

Totul despre sanatate: Exercitii pentru eliminarea stesului

29.10.2009

Exercitiile nu se adreseaza numai corpului, ci si mintii. Stresul poate fi eliberat cu ajutorul oricarui tip de activitate fizica intensa, prin stimularea generala a organismului, dar anumite tipuri de exercitii au capacitatea de a te relaxa mai bine decat altele.

Exercitiul 1

Stai cu picioarele departate, varfurile degetelor indreptate spre exterior, genunchii usor indoiti, iar bratele intinse in fata pieptului, ca si cum ai tine o minge.
Coboara trunchiul flexand genunchii, pastrand talpile in aceeasi pozitie.
Apleaca-te intr-o parte, pe genunchiul stang, ca si cum ai vrea sa faci "roata".
Ridica celalalt picior in aer, pana ce este perfect drept.
Lasa-ti gatul si umerii sa se relaxeze.
Ramai in aceasta pozitie pana inspiri si expiri de trei ori, apoi repeta miscarea.

exercitiul 1 exercitiul 1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Exercitiul 2

Stai cu talpile si palmele pe podea, cu posteriorul ridicat, astfel incat corpul tau sa formeze un V intors.
Distribuie-ti greutatea in mod egal pe maini si picioare.
Intinde piciorul drept in spatele tau, astfel incat sa se formeze o linie diagonala dreapta de la varfurile degetelor si pana la palme.
Ramai in aceasta pozitie timp de cateva secunde, cat sa inspiri si sa expiri de cinci ori.
Indoaie apoi piciorul drept, ducand genunchiul pana aproape de nas.
Intoarce-te la pozitia de start si repeta miscarea de 10 ori pentru fiecare picior.

exercitiul 2 exercitiul2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Exercitiul 3

Stai in pozitia pentru flotari, cu palmele pe podea, pozitionate la o distanta egala cu cea dintre umeri.
Sprijina-ti greutatea pe un singur brat si roteste-ti corpul spre satnga, astfel incat picioarele sa fie unul deasupra celuilalt. Intinde mana dreapta in sus.
Ramai in aceasta pozitie cateva secunde, cat sa inspiri si sa expiri de cinci ori.
Indoaie incet genunchiul stang, aducand talpa piciorului aproape de abdomen, astfel incat sa iti poti prinde degetele de la picioare cu mana.
Ramai in aceasta pozitie cateva secunde, apoi repeta miscarea si pentru partea cealalta a corpului.

exercitiul3 exercitiul 3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Exercitiul 4

Stai cu picioarele departate si intinde bratele in lateral, astfel incat corpul tau sa formeze un T.
Pastreaza spatele drept si indoaie genunchii, aplecandu-te inainte si intinzand mana dreapta spre degetele piciorului drept. Pastreaza privirea asupra mainii.
Tine picioarele in aceeasi pozitie si roteste-ti bratele in sensul acelor de ceasornic, in timp ce iti intorci trunchiul spre dreapta. Atinge usor cu mana stanga degetele piciorului drept, mana dreapta fiind in spate.
Termina cercul pe care il faci cu mainile, apoi repeta miscarea si in sensul invers acelor de ceasornic.

exercitiul4 exercitiul4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(sursa:eva)

Totul despre sanatate: Reguli pentru o dietă corectă

23.10.2009

Există foarte puțini oameni care nu au ținut niciodată o cură de slăbire. Mulți se plâng însă că nu au dat rezultate, dar nu stiu de ce

cura slabireCurele de slăbire sunt foarte uzitate, dar, din păcate, de cele mai multe ori sunt ținute prost, iar rezultatele întârzie să apară. Iată câteva reguli ce trebuie respectate pentru ca dieta pe care o ții să dea rezultate pe măsura eforturilor tale.

Fă sport - nu trebuie să pierzi din vedere că nicio dietă nu te va ajuta să slăbesti fără să faci si exerciții fizice pentru că miscarea menține metabolismul la un nivel constant.

Diete drastice – fereste-te de diete care elimină una dintre cele trei substanțe-cheie de care corpul tău are nevoie: carbohidrați, proteine si grăsimi. Organismul tău are nevoie de toate trei pentru a funcționa normal. Dacă elimini vreuna dintre aceste substanțe, vei avea probleme de metabolism si te poți îmbolnăvi grav. Dietele bazate pe eliminarea carbohidraților sau proteinelor sunt pur si simplu mituri si nu sunt bazate pe cercetări medicale. Scăderea în greutate e cauzată de reducerea caloriilor, nu de reducerea nutrienților.

Ia vitamine pe toată durata dietei! Până si cei care mănâncă tot ce vor nu consumă combinații perfecte de alimente care să le furnizeze toți nutrienții de care au nevoie. Pentru cei care țin o dietă, este si mai greu. De asemenea, dacă nevoile nutritive pe care le are corpul tău sunt asigurate printr-un supliment zilnic de vitamine, îți poți alege meniul mai liber, fără să fii atent la conținutul de vitamine al mâncărurilor.

Pastilele de slăbit au efecte limitate si, foarte des, sunt periculoase. Cele mai multe conțin amfetamine care accelerează metabolismul – numărul caloriilor arse creste si scade pofta de mâncare. În timp însă, se dezvoltă toleranță la aceste medicamente. Mai mult, luate vreme îndelungată, pot îmbolnăvi organele interne.

Alcoolul - poate conține chiar 7 calorii pe gram. Totusi, nu trebuie să ne grăbim să-l eliminăm complet. Spre exemplu, poți păstra obiceiul de a bea un pahar de vin după masă. O mulțime de studii au arătat că un consum moderat de alcool reduce colesterolul. Cantitatea indicată este de un pahar sau două.

Concluzie

Pentru a reusi să slăbesti eficient, trebuie să stii să reduci consumul zilnic de calorii si, în acelasi timp, să faci foarte multă miscare. Nu e important neapărat ce mănânci, ci raportul dintre numărul de calorii pe care le consumi si caloriile pe care le arzi pe zi. Ai putea să mănânci doar legume, dar, dacă ai consuma mai multe calorii decât ai arde, ai lua în greutate.

Totusi, cele mai multe diete caută să scadă cantitatea de mâncăruri grase din meniul zilnic. Grăsimile sunt, cu siguranță, dusmanul numărul 1, deoarece conțin cele mai multe calorii pe gram. În vreme ce carbohidrații si proteinele conțin 4 calorii pe gram, grăsimile conțin 9. Problema e că grăsimile dau gust si savoare mâncărurilor si e foarte greu să te abții de la a le consuma, dar trebuie să faci asta.

Astfel, dacă urmezi acesti pasi, dieta ta va da roade si vei vedea rezultatele în scurt timp. (sursa:revistafelicia)

Totul despre sanatate: Ghid de autoexaminare a sanilor

18.10.2009

Exista o masura preventiva pe care o poti practica pentru sanatatea ta! Ai la indemana acest ghid practic care te va lamuri despre importanta examinarii sanilor, cand este momentul cel mai potrivit pentru o autoexaminare si cum se face aceasta.

Sanul este alcatuit din glande, pori secretori, tesut lipidic si muschi. Cei din urma dau forma sanului. Sanul contine un mare numar de glande ce produc laptele si canale conductoare ce se temina cu mamelonul. Acolo este produs laptele mamar.

Divizand sanul in 4, observam ca majoritatea conductorilor se gasesc in jumatatea de sus (in apropierea axilei). Acolo se dezvolta majoritatea celulelor maligne (in proportie de 50%).

De ce sa efectuam examinarea sanilor?

Deoarece odata cu autoexaminarea incepem sa aflam constitutia fiziologica a sanului si putem astfel sa descoperim orice anomalie ar aparea. 95% din cazurile de cancer la san pot fi evitate daca este depistat la timp.

Federatiile internationale de medici sugereaza ca autoexaminarea sa inceapa in jurul varstei de 20 de ani. Este cunoscut ca una din 10 femei poate sa prezinte (simptome de) cancer de san la un moment dat in viata ei, mai ales intre 40 si 65 de ani.

Cand sa efectuam autoexaminarea?

totul despre sanatate: autoexaminare saniTrebuie sa palpezi sanii o data pe luna, astfel incat sa devina un obicei. De preferinta cu o saptamana inainte de menstruatie, intrucat volumul fiziologic pe care il capata sanii datorita hormonilor se reduce atunci (la menstruatie sanii sunt umflati si dor).

Sa nu uitam ca si la barbati poate aparea cancerul de san, dar in procentaj mult mai mic.

Cum sa efectuam autoexaminarea?

Posteaza-te in fata unei oglinzi si observa sanii intai cu mainile jos, apoi cu mainile pe solduri (aceasta pozitie contracta muschii toracelui), iar apoi cu minile intinse in sus, deasupra capului.

 

Priveste-ti sanii pentru a observa:

  - diferente intre ei, diferente de marime, de forma si conturul fiecarui san (marime, volum, orientarea catre interior a mamelonului);
    -  pielea, pentru a observa contuzii, protuberante, eczeme.

PALPARE I
Trebuie sa se realizeze in timp ce stai intinsa, deoarece in aceasta pozitie muschii sunt relaxati si astfel este facilitata palparea. Daca examinezi intai sanul drept trebuie sa pui o pernuta sub umarul drept, iar bratul sa-l indoi sub cap, la nivelul gatului. In continuare, cu cele trei degete din mijloc unite si cu palma mainii stangi efectueaza miscari ciclice in jurul sanului, in forma de spirala, catre centrul sanului, apasand usor dar stabil cu varfurile degetelor, in sensul acelor de ceasornic.

PALPARE II
Apoi fa miscari verticale, parcurgand in intregime sanul cu mana in sus si in jos. Continua sa faci miscari centrifuge si centripete, acoperind tot sanul.

PALPARE III
Ramanand in aceeasi pozitie, trebuie sa palpezi si axila corespunzatoare sanului, pentru a observa aparitia unor eventuale umflaturi. Pentru aceasta parcurge cu mana toata suprafata axilei, facand miscari circulare in toate directiile, apasand zona putin mai tare decat in cazul sanului.

PALPARE IV
Tot in aceeasi pozitie, apasa putin mamelonul intre aratator si degetul mare. Fii atenta daca exista secretie de lichid si daca exista simfiza sau orientarea catre interior a mamelonului.

Ce trebuie sa faci daca exista anomalii?

Daca observi zone tari sau vreo scurgere din sfarc sau vreo modificare a pielii sanului sau a mamelonului, nu te speria, deoarece poate fi vorba despre un caz benign. Insa, oricum ar trebui sa te sfatuiesti cu terapeutul tau pentru a stabili un diagnostic si pentru a te indruma catre un specialist, daca este nevoie.

Factorii de risc

    - menstruatie prematura (inainte de varsta de 12 ani);
    - menopauza intarziata (dupa 55 ani);
    - femei fara copii sau nasterea primului copil dupa 30 ani;
    - stres;
    - expunere la radiatii;
    - viata sedentara;
    - alimentatie bogata in grasimi;
    - consum ridicat de alcool (peste 3 pahare pe saptamana);
    - fumatul;
    - dureri ale sanilor (chisturi);
    - terapie cu hormoni (sub cercetare);
    - cancer de san prezent la mama, fiica sau sora, inainte de menopauza;
    - cancer de san la bunica, matusi, verisoare;
    - utilizarea de anticonceptionale (sub cercetare). (sursa:topsanatate)

14.10.2009

Totul despre sanatate: Vreau sa stiu si sa tin minte totul!

Se intampla deseori sa nu ne putem aduce aminte lucruri dintre cele mai elementare, sa uitam cuvinte simple, iar cateodata ne dam seama cu groaza ca din memorie au disparut complet perioade intregi din viata noastra.

Uitarea obisnuita se considera a fi o consecinta a dispersarii atentiei. Suferiti si dvs. de asa ceva? O puteti afla cu ajutorul unui experiment pe care il puteti face chiar acum.
1. Amintiti-va 5 obiecte fara legatura intre ele, pe care le-ati folosit in ultimele 5-7 minute.
2. Acum aduceti-va aminte cum ati fost imbracata alaltaieri la serviciu.
3. Dar cum era imbracata ieri colega din spatele dvs.? totul despre sanatate

Daca a fost necesar sa depuneti eforturi pentru a raspunde la aceste intrebari simple, aveti, in mod cert, mici probleme cu memoria si a sosit momentul sa le rezolvati, pentru ca ele sa nu evolueze. Desi este accentuata de stres, uitarea nu este numai o problema a societatii moderne. Dintotdeauna oamenii au cautat metode prin care sa-si imbunatateasca memoria. Stravechea stiinta indiana, Ayurveda, evidentiaza mai multe probleme, fiecare legata de una sau alta dintre doshe - energiile vitale spe cifice omului. Dupa cum se stie, exista trei doshe - Vata, Pitta, Kapha.

VATA raspunde de primirea informatiei si de asimilarea cunostintelor. Daca va este greu sa asimilati orice informatie noua, adica aveti insuficienta VATA, trebuie sa mancati mai multe leguminoase.
Functia intermediara a memoriei - retinerea micilor detalii, a cauzelor si efectelor - este domeniul PITTEI. Pentru activarea ei, adaugati in mancare condimente picante (ardei iute, ghimbir).
KAPHA este responsabila pentru memoria de lunga durata. Pentru a mentine KAPHA la un nivel corespunzator, e bine sa consumati mai multe fructe dulci (in special banane) si produse lactate.

Hrana pentru minte

Daca ati hotarat ca e timpul sa va imbunatatiti memoria, trebuie sa respectati cateva reguli simple:
In fiecare zi, consumati pe stomacul gol o lingurita de ulei de masline, fara adaosuri, sau de unt topit. Dupa aceea, beti un ceai cald de plante medicinale.

Consumati mai des avocado. Acest fruct este un bun antioxidant si previne scaderea capacitatii de memorare.
Meniul zilnic trebuie sa contina suficiente proteine - materialul de constructie pentru tesuturile creierului. Evitati consumul de alimente acre sau fermentate, deoarece acestea blocheaza canalele energetice subtile.
Masati punctul marma, aflat la baza degetului mare al mainii stangi. Actionand asupra acestei zone, stimulati energiile subtile. (sursa:revistaioana)

Totul despre sanatate: Yoga

12.10.2009

Pastrati-va echilibrul si forta interioara

Toate asanetotul despre sanatate: yoga - postura munteluile care se executa stand in picioare dezvolta capacitatea de rezistenta, de coordonare a miscarilor, imbunatatesc tinuta si confera usurinta mersului. Aceasta asana deriva din Tadasana (Postura muntelui). Datorita intinderii articulatiilor soldului, ea ajuta la imbunatatirea circulatiei in organele micului bazin. De asemenea, imbunatateste tonusul muschilor zonei umerilor.

Stati dreapta. Ridicati piciorul drept indoit din genunchi. Cuprindeti genunchiul cu bratele si lipiti-l de corp, astfel incat sa atinga umarul. Indreptati omoplatii, intindeti gatul. Daca aveti un bun echilibru in aceasta pozitie, incercati sa introduceti genunchiul sub axila dreapta si sa prindeti mainile una de alta pe la spate. Mentineti pozitia. Faceti aceleasi miscari si cu piciorul stang.

Postura Camilei - Tonificam muschii spatelui

Lectia pe care o invatam de data aceasta poarta numele de Ushtrasana. In sanscrita, ushtra inseamna "camila". Aceasta asana mareste vizibil flexibilitatea coloanei si imbunatateste tinuta corpului, stimuleaza circulatia, tonifica muschii spatelui, amelioreaza durerile abdominale.

De asemenea, Ushtrasana imbunatateste starea generala a organismului in timpul afectiunilor respiratorii. Atentie insa: in caz de migrena, hipertensiune sau deplasari ale discurilor intervertebrale, aceasta asana este contraindicata.

totul despre sanatate: yoga - postura camileiLasati-va in genunchi (fiti atenta ca talpile si genunchii sa fie pozitionati la nivelul latimii bazinului, iar soldurile sa stea perpendicular fata de podea). Impingeti fesele cu palmele. Cu grija, lasati-v totul despre sanatate: yoga - postura camileia pe spate, ridicati pieptul. Gatul, pleoapele si maxilarul trebuie sa fie relaxate. La fiecare inspiratie, trageti omoplatii spre spate, ridicand si largind cutia toracica. La expiratie, contractati coccisul, presati gambele si talpile de podea. Intindeti gatul.

Daca ati reusit sa obtineti pozitia precedenta fara dificultate si nu simtiti niciun fel de jena la nivelul spatelui sau gatului, puteti continua. Trageti umerii, lasati-va mai mult pe spate si sprijiniti-va palmele in talpi. Incordati fesele, contractati coccisul si lasati capul pe spate. Gatul nu trebuie sa fie incordat. Ramaneti in aceasta pozitie timp de 30 de secunde. Apoi, lent si cu grija, reveniti in pozitia initiala. (sursa:revistaioana)

Totul despre sanatate: Efort de echipa

10.10.2009

Daca pana acum ai acordat atentie abdomenului (si in special taliei tale) doar din punct de vedere estetic, ar fi cazul sa te mai gandesti. Muschii peretelui abdominal si cei erectori ai spatelui iti ajuta spatele mai mult decat credeai. Practic, ei sunt cei care tin spatele in pozitia ortostatica si durerile de spate apar in momentul in care muschii nu isi fac treaba "ca la carte", pentru ca nu sunt suficient de tonifiati.

De multe ori este nevoie de un efort de constientizare foarte mare pentru a sta intr-o postura corecta. Dar, odata ajuns/a in aceasta pozitie de stat, muschii abominali si cei lombari trebuie sa te ajute, altfel nu vei putea sa o mentii.

Ar mai fi un lucru de spus: daca te doare spatele, lucreaza-ti in primul rand abdomenul! Ada Ragalie, kinetoterapeut in cadrul Centrului de sanatate si frumusete Cella Femina, subliniaza ca "spatele este intotdeauna mai tonifiat decat abdomenul si se vede lucrul asta. Asa am fost construiti de mama natura: abdomenul trebuie lucrat mult mai des, ceea ce nu inseamna ca spatele trebuie neglijat.

De exemplu, te duci la sala de trei ori pe saptamana: de trei ori faci abdomene, in ultima zi lucrezi si spatele. Daca lucrezi zilnic si spatele si abdomenul, proportia trebuie sa fie inclinata mai mult inspre abdomen. Ideea e ca cei din spate sunt mai tonifiati pentru ca tine si de statura: ei mentin ortostatismul (fara ei ne-am prabusi in fata) si, ca urmare, nu se relaxeaza decat partial in somn, in rest lucreaza, indiferent cum stai. Si daca stai ghebos, ei tot lucreaza, pentru ca, daca nu ar lucra, te-ai prabusi in fata".

Clasicele "abdomene"

Cele mai eficiente exercitii pentru muschii abdominali sunt clasicele abdomene. Ada Ragalie atrage atentia ca, in cazul durerilor de spate, nu se vor face exercitiile de abdomen cu lucru de picioare (forfecari, bicicleta, etc., exceptie facand exercitiile Pilates).

Facute corect, "abdomenele" te ajuta in inlaturarea durerii de spate. Kinetoterapeutul te sfatuieste sa faci exercitiile pe spate, cu picioarele indoite, si cu mainile indreptate catre ceafa, fara sa o atinga si fara sa te ajuti de ele cand te ridici. "Te ridici pana iti dezlipesti omoplatii si abdomenul se contracta. Mai mult de atat abdomenul nu se poate contracta, pentru ca atat poate el. Daca incerci sa te ridici mai mult, tragi cu alti muschi care strica coloana". Revii la pozitia de stat pe spate incet, nu brusc, deoarece si acest lucru poate rani coloana.

Clasicele "abdomene" II
Abdomenele se mai pot face si cu mainile intinse in fata, alunecand incet cu ele pe coapsa.

Clasicele "abdomene" III
Multi se intreaba de ce este indicat sa faci exercitiile de abdomen cu picioarele indoite si nu drepte. Tot kinetoterapeutul se gandeste la sanatatea spatelui tau si subliniaza ca, daca faci exercitiile cu picioarele intinse, accentuezi lordoza fiziologica a coloanei vertebrale (curbura naturala a zonei lombare). "In pozitia intinsa esti lordozat, pentru ca asta e pozitia fiziologica fireasca. Ca sa o reduci, indoi genunchii si se lipeste coloana lombara de sol".

Ce se intampla cand faci abdomenele incorect? Cu siguranta, pot aparea dureri in zona lombara si in cazul persoanelor care nu au probleme cu spatele.

Tonifiaza-te complet I

Acest exercitiu facut in patru etape este ideal pentru tonifierea centurii formate de muschii abdominali si cei ai zonei lombare. Este un exercitiu foarte bun pentru persoanle cu mobilitatea scazuta in coloana lombara.

Prima etapa. Din pozitia culcat cu fata in jos (cu picioarele intinse) te ridici in sprijin pe antebrat formand un unghi de 90 de grade in coate si in varfurile picioarelor. O pozitie asemanatoare celei de flotare dar cu sprijinul pe antebrate. Mentii pozitia de la 15 pana la 45 de secunde (cat de mult poti), avand fesele si abdomenul incordate in permanenta si spatele un pic rotunjit, cocosat.

Exercitiul este gresit daca te arcuiesti inspre interior si fesele nu sunt incordate. "Nu ai sa simti niciodata in exercitiul acesta ca abdomenul doare, insa simti ca iti aluneca coloana in fata (adica se arcuieste, proces invers cocosarii). Intai iti cedeaza mainile si dupa aia abdomenul. Simti ca totul ti se duce in fata, spre podea. Cand incepi sa te arcuiesti atunci stii ca abdomenul ti-a obosit", precizeaza  Ada Ragalie.

Ingreuneaza exercitiile
Pentru ingreunarea exercitiului, poti aseza un saculet de o greutate mica pe abdomen sau pe zona lombara in prima etapa.

Tonifiaza-te complet II & III
Acest exercitiu facut in patru etape este ideal pentru tonifierea centurii formate de muschii abdominali si cei ai zonei lombare. Este un exercitiu foarte bun pentru persoanle cu mobilitatea scazuta in coloana lombara.

A doua si a treia etapa sunt la fel pe fiecare parte a corpului. Pozitia si regulile sunt aceleasi: abdomenul si fesele incordate.

Asezat pe o parte, te ridici pe antebrat, cotul fiind un pic bagat sub tine, pentru mentinerea echilibrului (tot la 90 de grade, perpendicular pe sol), cu cealalta mana intinsa de-a lungul corpului.

Daca vrei un echilibru mai mare, te poti sprijini si in cealalta mana pozitionata in fata trunchiului, dar mai mult simbolic pentru a nu usura exercitiul. Se mentine pozitia intre 15- 45 de secunde. Acest exercitiu se face pe ambele parti. "Chiar ar fi bine sa  se lucreze acelasi timp la toate exercitiile", recomanda Ada.

Tonifiaza-te complet IV
Acest exercitiu facut in patru etape este ideal pentru tonifierea centurii formate de muschii abdominali si cei ai zonei lombare. Este un exercitiu foarte bun pentru persoanle cu mobilitatea scazuta in coloana lombara.

A patra etapa. Din pozitia culcat pe spate (cu picioarele intinse) te ridici pe antebrate formand un unghi de 90 de grade in zona cotului si pe calcaie, restul corpului fiind in aer cu bazinul cat mai sus.

Abdomenul si fesele sunt incordate, ca la prima etapa a exercitiului. Mentii pozitia intre 15 si 45 de secunde, tot atat cat ai mentinut-o si la celelalte etape.A patra etapa. Din pozitia culcat pe spate (cu picioarele intinse) te ridici pe antebrate formand un unghi de 90 de grade in zona cotului si pe calcaie, restul corpului fiind in aer cu bazinul cat mai sus.

"Exercitiile statice se lucreaza foarte mult la nivelul psihicului. Daca te gandesti la cu totul altceva si nu mai esti atent la pozitia corecta s-a dus tot exercitiul", mai spune Ada Ragalie.

clasicele abdomene clasicele abdomene

 

 

 

 

 

clasicele abdomene clasicele abdomene clasicele abdomene

 

 

 

 

clasicele abdomene clasicele abdomene

 

 

 

 

 

 

(sursa:topsanatate)

Totul despre sanatate: 6 alimente care te fac mai destept

07.10.2009

Specialistii îti spun ce trebuie sa manânci daca vrei o memorie mai buna sau ai probleme cu atentia

Memorie mai buna, capacitate de concentrare si o atentie distributiva. Auzim peste tot de suplimente care fac minuni pentru creierul nostru. Vestea buna este ca o dieta echilibrata este cea care ne tine mintea sanatoasa.

O buna functionare a creierului nostru depinde mult de alimentatie. Grasimile sau dulciurile din abundenta slabesc memoria. Carenta de proteine sau minerale scade capacitatea intelectuala. Iata ce trebuie sa mâncam ca sa gândim bine.

Morcovi, pentru o memorie mai buna. Morcovii cresc capacitatea de memorare si de învatare. Sunt recomandati mai ales în perioadele de examene. Cu cât consumati mai mult acest aliment, cu atât puterea de memorare va fi mai mare.

Pestele sporeste atentia. Pestele contine grasimi Omega 3, care ajuta la mentinerea într-o stare optima a membranelor celulelor cerebrale, asigurând o mai buna transmitere a mesajelor. Asadar, daca vreti atentie distributiva, consumati o lingura de ulei de rapita pe zi, peste gras cel putin de doua ori pe saptamâna si mai putina grasime animala sau vegetala hidrogenata.

Zaharul te face mai abil în gândire. Zaharul este sursa preferata de “combustibil” a creierului nostru, mai exact, glucoza pe care corpul o metabolizeaza din dulciurile si carbohidratii pe care îi consumam. Din acest motiv, atunci cand bem sucuri sau mâncam dulciuri, creierul are de câstigat. Se îmbunatateste gândirea si cresc abilitatile mintale.

Ceapa te scapa de surmenaj. Ceapa este recomandata pentru înlaturarea oboselii psihice si a surmenajului intelectual. În acelasi timp, îmbunatateste circulatia sangvina si ajuta la o mai buna oxigenare a creierului. Se recomanda consumul unei jumatati de ceapa pe zi, în perioadele dificile, cu stres intens.

Soia, pentru efort intelectual. Se stie ca lecitina e cea care ne ajuta în perioadele solicitante, iar despre soia se spune ca ar fi unul dintre cele mai bogate produse în lecitina. Specialistii o recomanda persoanelor care depun un efort intelectual foarte mare. Alte produse bogate în lecitina sunt galbenusul de ou, ciocolata, laptele, unele cereale.

Ghimbirul creste creativitatea. O cana de ceai de ghimbir baut zilnic va da frâu liber imaginatiei si creativitatii. Asadar, daca serviciul va cere tot mai multa imaginatie, nu ezitati sa beti un ceai de ghimbir. Tot aceasta planta are rolul de a facilita circulatia sangvina si de a îmbunatati astfel oxigenarea creierului.  (sursa:clicksanatate)

Totul despre sanatate: 7 tratamente naturiste pentru durerile de cap

24.09.2009

Durerile de cap sunt cumplite. Te apuca fix când ti-e lumea mai draga, aproape niciodata nu trec dupa prima pastila si de fiecare data îti strica planurile. Uita de drumurile la farmacie si încearca sa te faci bine apelând la remedii naturiste!

1. Bea o solutie formata din apa, zahar si coriandru.

2. Prepara o pasta din sare de mare si usturoi pisat. Adauga peste aceasta 200 de mililitri de lapte.

3. Uneori, durerile de cap pot fi cauzate de gazele excesive din stomac. Pentru a scapa de acestea, bea un pahar cu apa calduta, peste care stoarce zeama de la o lamâie proaspata.

4. Un alt remediu poate fi pasta de scortisoara (care se obtine din pudra amestecata cu putina apa). Se aplica pe cap, sub forma de compresa.

5. Mai poti încerca un masaj cu ulei de nuca de cocos.

6. Minuni va face si masajul cu ulei de migdale. Frectioneaza- ti fruntea si muschii inferiori ai gâtului.

7. Daca durerile de cap te chinuie de mai multa vreme, mai ales dimineata, încearca un tratament de durata. Imediat cum te trezesti, ia un mar, umezeste-l, apoi trece-l prin sare si consuma-l. La final, bea un pahar cu apa calduta. Pentru rezultate sigure, repeta acest “ritual” naturist timp de zece zile consecutiv.

Nu sari peste mese!

Ca sa nu devii o victima a durerilor de cap frecvente, nu sari peste mese. Mânânca alimente bogate în calciu, proteine, vitamina C, vitamina B12 si vitamina D. Evita excesul de brânza, ciocolata si carne de miel. (sursa: libertatea)

Totul despre sanatate: Exercitii de stimulare a creierului

20.09.2009

O gandire agila, idei proaspete si bune, solutii rapide pentru tot felul de probleme, un vocabular bogat iata ce inseamna un creier stimulat. Cateva idei care te vor ajuta sa stimulezi creierul precum si conexiunile pe care acesta le poate face.

Citeste cat poti de mult

O carte captivanta, interesanta iti vor stimula creierul, iti va imbunatati vocabularul si gandirea. Fie alegi o carte la intamplare, fie le ceri amicilor sa-ti recomande o carte care le-a placut. Daca citesti cateva pagini in fiecare seara acestea vor contribui mult la dezvoltarea ta intelectuala si vor contribui la buna functionare a creierului tau.  Citeste carti din toate domeniile: medicina, arta, stiinta si tehnica, literatura etc.

Nu numai ca vei asimila informatii, dar vei adormi mai usor si te vei trezi mai odihnit.

 Fa sport

Exercitiile fizice sporesc gradul de concentrare. O combinatie intre 20 de minute de efort fizic si o lectura scurta inainte de culcare este bine venita. Dupa sport, sangele este pus in miscare intr-un mod alert, lucru care te ajuta sa asimilezi informatiile mai repede si mai bine.Fie ca este vorba de jogging, abdomene, mers cu bicicleta sau cu rolele, efortul fizic se va face simtit in ceea ce priveste activitatea creierului.

 Evita sa te uiti la televizor

Evita sa te uiti la televizor mai ales seara, inainte de culcare. Filmele sau stirile nu au un impact pozitiv asupra creierului propriu si de cele mai multe ori informatiile primite nu te ajuta prea mult. Este recomandat sa citesti o carte captivanta sau o revista , sa faci un puzzle sau orice alta activitate stimulanta pentru creier.

Joaca-te

Fie ca alegi diverse teste de inteligenta, de cultura generala, un puzzle, sah sau chiar un joc e calculator(de preferat cele de strategie sau cele care te forteaza sa memorezi anumite lucruri), creierul tau va fi pus la treaba si astfel va avea o activitate creativa si stimulanta.

Invata lucruri noi

In fiecare zi invata un cuvant nou si foloseste-l cu orice ocazie. Fa-ti o lista cu cuvintele noi invatate si repeta-le din cand in cand. Acest exercitiu este foarte bun pentru creier, dar mai ales pentru vocabularul si exprimarea ta verbala sau scrisa. Nu neglija nici integramele, sudoku sau jocurile de cuvinte.

Tot in categoria lucrurilor noi intra si o limba straina. Te poti inscrie la un curs sau poti invata chiar de pe internet. Ca si in cazul cuvintelor noi, o limba noua este o provocare pentru creierul tau.

Teste de cultura generala

Invata despre lucruri simple, dar interesante cu ajutorul testelor de cultura generala. Acestea pot fi facute prin intermediul unor carti de specialitate, dar si pe internet.

Exercitii diverse

Pentru a-ti stimula creierul, apeleaza la ajutorul unor exercitii simple, dar de efect. Spre exemplu, poti incepe prin a-ti schimba traseul catre serviciu/scoala, in fiecare zi. Incerca un alt traseul, creierul tau va fi pus la treaba, iar gandirea ta va fi mult mai agila.

Un alt exercitiu foarte simplu pe care il poti incerca este sa mananci cu mana stanga, daca esti dreptaci sau cu mana dreapta daca esti stangaci. In acest fel,  creierul tau va gandi mai mult si va face mai multe conexiuni.

Incearca sa gasesti, cu ochii inchisi, diverse obiecte puse prin casa. Este, intr-adevar, un exercitiu mai dificil, insa memoria vizuala se va activa imediat, la fel si creierul tau.

Iesi din rutina

Dormi pe partea cealalta a patului, atunci cand faci mancare amesteca in directia opusa acelor de ceasornic,  aseaza-te la masa in alt loc decat de obicei, schimba locul cosului de gunoi etc. Toate aceste schimbari iti vor scoate gandirea din banal, iar creierul tau va fi pus la munca. (sursa:acasa)

Totul despre sanatate: Alege ce sport faci in functie de personalitate

16.09.2009

Daca esti retrasa, introvertita, timida, emotiva sau hiperactiva, energica, extrovertita si independenta, sportul nu este doar un exercitiu fizic pentru tine. Pe langa beneficiile fizice, miscarea are si un efect terapeutic.

Daca esti timida...

Sportul te va scoate din umbra si te va ajuta sa ai mai multa incredere in tine. Pentru ca ai intotdeauna impresia ca esti privita si judecata de ceilalti, poti apela la ajutorul unui instructor personal.

Daca te-ai hotarat sa te vindeci de timiditate, uite ce sporturi te vor ajuta:

- artele martiale: karate, judo, toate sporturile de acest gen dezvolta capacitatea proprie de aparare si de afirmare;

- sporturile colective: baschet, handbal, toate cele care te vor pune in situatia de a socializa si de a lucra in echipa;

- dansurile: ritmurile muzicii te vor dezinhiba si te vor ajuta sa iti recastigi increderea in tine.

Daca esti perfectionista...

Minutioasa, concentrata, metodica, incerci sa controlezi totul si dai tot ce ai mai bun din tine in tot ceea ce faci.

Sporturile potrivite:

- cele care necesita precizie: golf, tir, scrima, ping-pong;

- cele codificate: judo, karate, kwan ki do

- cele cu coregrafie: gimnastica, aerobic, dansuri.

Daca esti extravertita...

Totul despre sanatate: alege sportul in fuctie de personalitateAtunci esti cu siguranta sociabila, carismatica si chiar hiperactiva. Opteaza pentru sporturile de rezistenta (jogging, bicileta, inot) cele de echipa, sau cele care se practica in doua persoane (tenis, volei).

De asemenea, sporturile extreme sunt perfecte pentru tine (bungee jumping, alpinism, snow-board, surf) sau gimnastica (mai ales aquagim). Toate acestea te vor ajuta sa iti consumi cantitatea uriasa de energie de care dispui.

Daca esti independenta...

Urasti sa ti se spuna ce sa faci, asa ca nu ai ce cauta intr-o activitate sportiva rigida, ci intr-una care se poate practica la orice ora, cu oricate persoane vrei, in functie de starea ta de spirit.

Poti alege intre gimnastica usoara (yoga, pilates) care te va ajuta sa iti restabilesti echilibrul si sa te relaxezi, activitati in aer liber (plimbari, jogging, bicicleta) si dansurile de salon (salsa, rock, mambo, tango). (sursa:csid)

Totul despre sanatate: Spune-ne ce te doare și-ți spunem ce sport să faci

14.09.2009

Sportul nu este doar cea mai bună modalitate de a ne menține în formă. Exercițiile fizice ne ajută și la tratarea bolilor.

Specialiștii spun că anumite tipuri de exerciții fizice ne ajută să reducem simptomele afecțiunilor de care suferim, informează Daily Mail in ediția electronică.

Depresie - mersul pe jos, grădinăritul

Un studiu efectuat de cercetătorii americani sugerează că trei plimbări energice pe săptămână, de 30 minute fiecare, sunt mai eficiente în tratarea depresiei decât antidepresivele. Și grădinăritul și-a dovedit eficiența în diminuarea depresiei.

Diabet - exerciții cu greutăți, aerobic
De obicei, persoanele cu diabet tip 2 sunt sfătuite să efectueze exerciții de aerobic (înot, alergări sau ciclism), pentru a reduce cantitatea de grăsime și pentru a controla nivelul glucozei. Un studiu condus de profesorul Robin Marcus, de la American Physical Therapy Association, arată că exercițiile cu greutăți pot ajuta la scăderea indicelui de masă corporală.

Migrene - ciclism
Activitățile de anduranță, precum mersul cu bicicleta și canotajul cresc concentrația de endorfine, hormoni care acționează în calitate de "analgezice" naturale. Ciclismul, spun cercetătorii, reduce frecvența migrenelor cu până la 90%, atunci când este efectuat 30 de minute, de 3-4 ori pe săptămână.

Hipertensiune arterială - drumeții
Fiziologii de la Institutul de Cercetare Oregon au constatat că mersul pe pietre a condus la reduceri semnificative ale tensiunii arteriale. În medicina chineză, se consideră că suprafețele denivelate ar stimula anumite puncte de pe talpă, responsabile de reglarea tensiunii.

Osteoporoza - alergare
Pam Hinton, profesor de nutriție și psihologie la Universitatea din Missouri, a comparat efectele alergărilor, ciclismului și antrenamentelor cu greutăți asupra densității osoase și a descoperit că persoanele care aleargă în mod regulat au oase mai puternice. Medicii recomandă 30 de minute de alergări, de 3-5 ori pe săptămână. De asemenea, tenisul și baschetul fac parte din activitățile care ajută la prevenirea osteoporozei.

Sindromul de colon iritabil - yoga
Deși nu se cunosc cauzele exacte ale bolii, gastroenterologii de la Universitatea British Columbia din Vancouver au descoperit că yoga este cea mai eficientă practică în cazul acestei afecțiuni. Medicii spun că, după o săptămână de yoga, pacienții au înregistrat o ameliorare semnificativă a simptomelor. Un alt studiu al medicilor de la Universitatea din Birmingham a arătat că 30 de minute de activitate fizică (înot sau exerciții acvatice), timp de cinci zile pe săptămână, reduc simptomele bolii.

Dureri de spate - tehnica Alexander
Inventată de Frederick Matthias Alexander, un actor australian cu probleme de respirație, această metodă ajută corpul să obțină o postură corectă. Tehnica ne învață cum să ne utilizăm corect propriul corp - cum să ne mișcăm, să stăm drepți, să respirăm, să învățăm, cum ne organizăm concentrarea și atenția. Pe lângă această tehnică, mai puteți încerca și pilates - metoda care întărește mușchii spatelui.

Afecțiuni gingivale - aerobic
Cercetătorii de la Western Reserve University Case din SUA au constatat că cinci sesiuni de activitate fizică moderată pe săptămână, combinate cu o alimentație sănătoasă și un regim de sănătate orală, reduc riscul bolilor gingivale. (sursa:gandul)

Totul despre sanatate: Memoria

13.09.2009

Problemele de memorie sint frustrante

Problemele de memorie sint, fara indoiala, unele dintre cele mai frustrante. Ritmul accelerat al vietii cotidiene ne cere sa memoram o multime de informatii. Sistemul educational, problematic prin modul in care se impune, ne cere o solicitare mare a memoriei. Pierderile de memorie si lipsa de concentrare au devenit un simptom comun nu numai la persoanele in virsta sau bolnave, ci si la oamenii in putere, care traiesc in conditii de stres. Pastrarea vioiciunii memoriei depinde de vointa fiecarui om, in parte.

Atentie la simptome

Lipsa puterii de concentrare este considerata de medicina occidentala ca un simptom de senilitate, fiind atribuita reducerii de substante neurochimice vitale. Medicina chineza numeste aceasta stare creier golit de esenta. O data cu virsta creste si probabilitatea aparitiei tulburarilor de memorie. Forma cea mai usoara, alterarea memoriei, asociata virstei, se caracterizeaza printr-o autoperceptie a pierderii de memorie. Aproximativ 40 la suta dintre persoanele în etate, de minimum 65 de ani, prezinta alterari ale memoriei, asociate înaintarii în virsta, ceea ce reprezinta, în SUA de exemplu, circa 16 milioane de oameni dintre care doar aproximativ 1 la suta evolueaza, anual, catre dementa. Este important sa fie privita cu seriozitate orice simptomatologie, deoarece tulburarile de memorie asociate înaintarii în virsta pot sa indice existenta unor afectiuni medicale care pot fi tratate. Factorii de risc care ar trebui sa determine efectuarea unor teste de memorie sint: virsta mai mare de 65 de ani, prezenta bolilor care cresc posibilitatea stabilirii diagnosticului de dementa – diabetul, boala Parkinson, accidentele vasculare etc.

Cine sint dusmanii amintirilor

Stresul cronic poate fi daunator pentru sanatatea creierului si a performantelor amnezice. Studiile efectuate pe animale evidentiaza ca expunerea prelungita la hormonii de stres are un efect advers asupra hipocimpului, o regiune din creier implicata în functia mnezica si în învatat. Stresul cronic poate contribui la aparitia depresiei si la tulburari anxioase, care interfereaza, deseori, cu procesele normale ale memoriei, mai ales la persoanele virstnice. De fapt, depresiile sint cauze majore care duc la tulburari ale memoriei. De asemenea, persoanele cu exces ponderal, expuse unui risc crescut de aparitie a bolilor de tipul diabetului si hipertensiunii, pot avea probleme cu memoria. Afectiunile asociate obezitatii includ riscul de producere a afectiunilor cerebrovasculare care, adeseori, au ca urmari alterarea memoriei si dementa. Si, nu in ultimul rind, cei care nu obisnuiesc sa citeasca – o carte, un ziar – s-au dovedit persoane cu o memorie defectuoasa.

Care este dinamica memoriei

Doua studii americane recente releva ca o noapte buna de somn poate reinvia unele amintiri care s-au pierdut in timpul zilei precedente, dar amintirile care au fost reactivate trebuie fixate bine in memorie. Specialistii americani au solicitat unui grup de studenti sa recunoasca unele cuvinte fonetice simple, emise de un sintetizator. Un test efectuat dimineata a relevat ca, in cursul serii, grupul de cuvinte pe care si-l aminteau studentii era dezastruos. Dar, dupa o noapte buna de somn, performanta a atins un nivel superior, aceasta demonstrind ca somnul poate recupera amintirile care s-au pierdut in mod natural. Exista doua niveluri ale memoriei, memoria imediata (pe termen scurt), in care amintirile nu sint bine fixate, si memoria stabilizata, care apare dupa un timp, gratie unui proces de consolidare celulara, prin care neuronii sintetizeaza proteinele si acidul ribonucleic, moleculele actionind precum un curier prin intermediul caruia genele transmit un mesaj. Dar, consolidare celulara fara odihna nu se poate.

Cum putem incerca sa prevenim problemele de memorie

O alimentatie echilibrata, fara exces de grasimi, bogata in vitamina B12. Aceasta vitamina ajuta la formarea celulelor corpului – in special a globulelor rosii, si a sistemului nervos, si este intilnita in produse de origine animala: carne, peste, lapte, brinzeturi si oua. Regimurile alimentare sarace in grasimi, utilizate de adultii tineri si de cei cu virste medii ajuta la pastrarea memoriei. Organismul nostru are nevoie si de suficiente lichide, pentru a preveni deshidratarea, ce ar putea duce la confuzie, si tulburari ale memoriei. Pe cit se poate, limitarea consumului de bauturi alcoolice si, de asemenea, a fumatului, la care ideal ar fi sa se renunte. In cazul persoanelor cu tulburari usoare ale memoriei, administrarea vitaminelor E si C poate proteja sanatatea creierului. Atentie! Abuzul de medicamente nu este recomandabil.

Miscarea fizica regulata

Miscarea fizica regulata este benefica memoriei. Exercitiile fizice pot sa creasca fluxul sangvin cerebral, care va duce, la rindul sau, la stimularea cresterii celulelor nervoase. Studii efectuate pe persoanele care au depus efort fizic la virste cuprinse între 20 si 60 de ani arata ca riscul de aparitie a bolii Alzheimer la virste mai înaintate este mult redus. Un studiu britanic efectuat pe adulti sanatosi, cu virste cuprinse intre 60 si 75 de ani, a constatat ca activitatile mentale implicate in controlul executiv – monitorizarea, inventarierea, planificarea, inhibitia si memoria – au fost ameliorate la grupul care urma exercitii aerobice.

O viata sociala sanatoasa si echilibrata

O viata sociala sanatoasa si echilibrata, pigmentata cu odihna, ofera si un echilibru nervos stabil. Trebuie sa incercam sa invatam lucruri noi, atunci cind avem ocazia. Sa ne largim cunostintele, cu alte cuvinte, sa ne punem memoria la lucru. Riscul de slabire a memoriei este mai redus in rindul persoanelor active din punct de vedere intelectual, comparativ cu cele care nu au astfel de preocupari. Persoanele care obisnuiesc sa citeasca si desfasoara activitati stimulatoare pentru intelect sau legate de procesul de învatamint îsi mentin memoria mai bine si timp mai îndelungat, pe masura ce îmbatrinesc. Unele studii au aratat ca absolventii de facultate prezinta un risc mai scazut de a li se slabi memoria, fata de persoanele cu statut educational redus. Concluzia care se desprinde este ca stimularea mentala, sau solicitarea intelectuala a creierului in diverse modalitati, este capabila nu doar sa amelioreze performantele memoriei, ci si sa limiteze declinul cognitiv care se poate instala ulterior. (sursa:netmedic)

10 idei pentru o memorie mai buna

Memoria este procesul prin care reproducem informatii pe care le-am invatat sau trait anterior. La procesul memoriei participa mai multe componente ale creierului, de aceea este un proces foarte complex, al carui mecanism nu a fost pe deplin elucidat. Oamenii de stiinta clasifica memoria in memorie de scurta durata, de exemplu memorarea unui numar de telefon pana la formarea lui, si memorie de lunga durata, care contine amintiri, experiente, etc.
Memoria este un proces psihic, dar asemenea oricarui lucru care se petrece in creierul nostru, are o componenta organica, adica este bazata pe conexiunile dintre celulele nervoase (neuroni), care realizeaza adevarate retele neuronale ce comunica intre ele cu ajutorul unor substante numite neurotransmitatori.
De aceea este important sa-i asiguram creierului substantele de care acesta are nevoie in procesul memoriei, sa-l hranim cu alte cuvinte.

1. Oxigenul este foarte important pentru metabolismul neuronilor si pentru producerea de neurotransmitatori. Sectia de Psihologie a Universitatii Northumbria din Marea Britanie a efectuat un studiu care a demonstrat imbunatatirea cosiderabila a memoriei de scurta durata in prezenta unui nivel crescut de oxigen iar pentru cazuri grave de pierdere a memoriei exista posibilitatea unei terapii cu oxigen hiperbar (cu presiune crescuta). Asigurati-va asadar ca va desfasurati activitatea intr-un spatiu aerisit, bine oxigenat, evitati zonele poluate, faceti plimbari in locuri deschise cu aer curat.

2. Glucoza este singurul “aliment” pe care neuronii il consuma si exista studii care atesta rolul glucozei in memoria de lunga durata. Este important sa exista un nivel optim al glucozei in sange. Ideea ca un nivel ridicat al glucozei inseamna o memorie mai buna este falsa, o glicemie constant peste limita normala poate exprima un diabet zaharat. De aceea este important sa ne masuram glicemia macar odata pe an.

3. Fierul. Se stie ca fierul este un mineral foarte important pentru o memorie buna. El are un rol deosebit pentru ca ajuta la transportu oxigenului la nivelul celulelor, iar neuronul este foarte sensibil la fluctuatiile nivelului de oxigen. Carenta de fier se asociaza cu probleme de memorie si de invatare nu doar in cazul unei anemii (lipsa severa de fier) ci si a carentelor moderate. Femeile sunt oarecum predispuse unor carente datorita sangerarilor menstruale cu care se pierde fier. Pentru a preveni lipsa fierului consumati legume verzi ca spanacul, radacinoase, fasole, nuci, produse cerealiere fortifiate, dar si carne de pui.

4. Potasiul faciliteaza absorbtia lecitinelor, substante deosebit de importante in procesele psihice. Surse de potasiu sunt: pestele, carnea de pui, fructe precum bananele, caisele, prunele uscate si legume ca rosii, cartofi.

5. Vitaminele intervin in producerea de neurotransmitatori iar unele dintre ele sunt antioxidanti avand rol de protectie celulara. O memorie buna presupune un aport optim de vitamine pe care le puteti lua din legumele verzi, fructe, cereale.

Memoria trebuie sustinuta si prin alte procese pshihice:

6. Atentia. Ca sa-ti amintesti ceva, trebuie sa fi invatat acel lucru, iar pentru a invata e nevoie de atentie. Se crede ca e nevoie de 8 secunde de concentrare asupra unei informatii pentru a fi procesata si integrata in centrul memoriei.

7. Exercitii de memorie. Asa cum exercitiile fizice va mentin corpul in forma, la fel si memoria trebuie “antrenata” pentru a obtine performantele pe care vi le doriti. Organizati-va informatia, faceti conexiuni, repetati, concentrati-va pe intelegerea ideii de baza decat pe memorizarea detaliilor.

8. Evitarea stresului. O minte clara, relaxata este mult mai eficace cand vine vorba de memorie. Faceti plimbari dese, mentineti o atitudine pozitiva, adoptati un stil de viata mai putin stresant. Meditatia poate ajuta diminuand stresul si imbunatatind remarcabil memoria dumneavostra.

9. Somnul influenteza mai mult decat ati putea crede activitatea psihica. Nu odihneste doar fizic ci si psihic, ne ascute memoria si consolideaza amintirile. Opt ore de somn, fara tulburari, imbunatatesc memoria si functiile acesteia, lucru demosntrat de studii relevante efectuate in Germania si USA.

10. Motivatia. Un feedback mental pozitiv aduce rezultate uimitoare. Spune-ti ca poti sa inveti si ca trebuie sa-ti reamintesti si vei putea invata si-ti vei aminti. Din pacate, inca nu exista chip-ul care implantat in creierele noastre sa ne scuteasca de probleme de memorie. Totusi, respectand niste reguli simple si cu putin exercitiu, am putea imbunatatii ceea ce detinem deja, iar data viitoare cand nu-ti vei gasi cheile de la masina, ti-ai putea aminti mai usor ca le-ai lasat pe frigider. (sursa:healthy)

Cum sa scapam de problemele de memorie

Boala alzheimer,Dementa si alte afectiuni grave cognitive si ale memoriei sunt diferite de crizele ocazionale de uitare. Cand omul imbatraneste, abilitatea sa de a-si aminti lucruri in mod natural scade.
Exista si alti factori care afecteaza sanatatea memoriei, printre care: oboseala,depresia si dieta. Daca dificultatile de amintire nu sunt observate de toti prietenii si membrii familiei, nu exista motive de ingrijorare, fiind cel mai probabil vorba de o memorie precara.

Memoria este buna atat timp cat persoana isi aminteste lucrurile importante si isi poate indeplini sarcinile zilnice. Daca cineva simte totusi ca memoria sa nu este cum a fost, si are dificultati in a procesa informatiile de baza, atunci e bine sa consulte cat mai curand un medic.
Uneori o memorie proasta poate fi un simptom al unei boli serioase cum ar fi Alzheimer sau dementa. Daca boala este diagnosticata din timp, tratamentul poate fi de un real folos. Totusi, memoria precara poate fi o problema importanta, deci, cum se poate scapa de ea?

Sfaturi pentru imbunatatirea memoriei

Urmatoarele sfaturi pot ajuta la ascutirea memoriei, astfel incat persoana sa se simta increzatoare in viata de zi cu zi.

- Exersarea gandirii. Este importanta folosirea regulata a functiei gandirii pentru a mentine o buna functionare a creierului, ca o masina bine unsa. Un creier activ functioneaza mai bine decat un creier nefolosit: analizeaza si rezolva problemele mai rapid, si este capabil sa memoreze cu mai multa usurinta. In plus, e bine ca fiecare sa incerce sa invete lucruri noi, astfel incat creierul sa nu ramana fixat in aceleasi rutine zi dupa zi.

- Odihna suficienta. Efectele privarii de somn au fost comparate cu betia: concentrarea atentiei este afectata, timpul de raspuns este mai lung, si memoria este mai precara. Mintea nu poate retine informatiile eficient daca nu este odihnit. Pentru a mentine o minte proaspata si clara este nevoie de un somn bun de noapte, in fiecare noapte. Recuperarea somnului la sfarsitul saptamanii nu este de ajutor. In schimb, mentinerea unei rutine de somn, face ca mintea sa fie mereu in cea mai buna forma.

- Concentrarea atentiei. Deseori, oamenii uita lucrurile pur si simplu pentru ca nu-si concentreaza suficient atentia cand obtin informatia. O persoana nu-si poate aminti numele unei alte persoane, pur si simplu pentru ca nu este interesata de acea persoana. E bine ca informatiile considerate importante sa fie repetate de mai multe ori sau sa fie notate pe hartie. Simpla concentrare a atentiei ajuta deseori la retinerea informatiei.

- Memorarea cu ajutorul rimelor. Rimele nu sunt eficiente doar pentru copii, ele pot fi de folos si persoanelor cu probleme de memorie. In cazul in care cineva are probleme cu retinerea numelor, spre exemplu, poate gasi cuvinte care sa rimeze cu acele nume. Repetarea numelui si a rimei de cateva ori ajuta la o mai buna fixare a informatiei.

- Notarea pe hartie. Tinerea unei liste cu sarcinile zilnice este cea mai simpla si mai eficienta cale de a retine lucrurile. Lista nu trebuie consultata tot timpul, dar daca persoana simte ca uita ceva, poate oricand sa scoata carnetelul si sa-si verifice lista.

- Acordarea unei pauze. Studentilor le este deseori greu sa recapituleze pentru examene intrucat isi amintesc doar prima si ultima parte a lectiilor pe care le repeta. Partea din mijloc este deseori uitata si aceasta parte se mareste pe masura ce studentul parcurge si mai multa materie. Se recomanda oprirea din activitate la fiecare 30-50 minute de repetat. Aceste pauze ii vor oferi sansa creierului sa se improspateze si sa echilibreze partile repetate, rezultand o retinere mai buna.

- Mic dejun cu antioxidanti. Antioxidantii ajuta pentru o sanatate buna si o memorie ascutita. Pe masura ce omul inainteaza in varsta, creierul devine o prada mai usoara pentru radicalii liberi, substante care treptat se vor acumula si vor determina probleme de memorie. Antioxidantii si alte vitamine incetinesc aceasta acumulare de radicali liberi si mentin sanatatea creierului. Se recomanda inceperea zilei cu un mic dejun bogat in vitaminele A, E si C pentru o functionare buna a organismului de-a lungul zilei. Mai jos sunt trecute cateva surse bune de antioxidanti si alte vitamine esentiale:

- vitamina A si beta-carotenul: spanac, morcov, pepene galben, suc de fructe de iarna
- vitamina C: broccoli, rosii, capsuni, citrice
- vitamina E: ulei vegetal, seminte, nuci, germeni de grau

- Peste pentru o memorie fara greseala. Studiile arata ca persoanele care consuma peste au o memorie mai buna, deoarece pestele gras contine acizi grasi polinesaturati, care joaca un rol important in dezvoltarea creierului. Testele arata ca acei copii care mananca o cantitate suficienta din acesti acizi grasi au scoruri mai bune la testele de inteligenta decat copiii carora le lipsesc din dieta acesti acizi grasi. In plus, pestele contine si acizi grasi omega-3, care inlesnesc comunicarea intre neuronii cerebrali, permitand mintii sa proceseze informatiile mai rapid.

- Renuntarea la fumat. Foarte multe studii arata ca fumatul afecteaza abilitatea creierului de a procesa informatiile in mod adecvat. Cei care fumeaza mult au un risc mai mare de afectare a memoriei vizuale si verbale. Este bine ca fumatorii sa-si aminteasca ca fumatul nu provoaca doar afectiuni pulmonare, dar determina si stergerea unor amintiri pretioase din minte.

- Scaderea cantitatii de cofeina. Cafeaua poate oferi o stare mai buna de alerta, dar cantitatile exagerate pot determina diferite probleme: deprivare de somn,anxietate, nervozitate. Toate aceste conditii impiedica informatia sa intre in mod adecvat in creier, deoarece memoria functioneaza mai bine cand persoana este mai relaxata si mai concentrata.

- Increderea in sine. Sunt studii care arata ca persoanele care sunt tot timpul anxioase produc hormoni de stress care afecteaza neuronii, ducand la o memorie proasta. Relaxarea este necesara pentru a impiedica aparitia acestor hormoni. Se pot incerca meditatia, consumul de ceai,yoga sau, pur si simplu, o baie lunga. De asemeni, o imagine de sine proasta determina anxietate care va duce la o memorie proasta. Daca persoana are incredere in sine cand intreprinde ceva, se simte mai bine si gandeste mai bine.

- Exercitii fizice regulate. Exercitiile fizice eficiente pentru sanatatea inimii, cum ar fi alergaturile, sunt bune atat pentru inima cat si pentru creier. Studiile arata ca aceste exercitii elibereaza hormoni care ajuta creierul sa regenereze celulele cerebrale. Baschetul, tenisul, voleiul sau orice alt sport ce implica efort fizic sustinut sunt potrivite pentrui mbunatatirea memoriei. De asemeni, exercitiul fizic ajuta la scaderea tensiunii artriale care contribuie la pierderea memoriei pe masura ce persoana inainteaza in varsta.

- Interpretarea muzicii. Un experiment condus de un psiholog de la Universitatea londoneza a aratat ca muzica ofera o mai buna concentrare a atentiei persoanelor cu disabilitati cognitive. Pacientii care sufera de dementa au oferit raspunsuri mai bune despre istoria personala cand exista un fond muzical. Nu conteaza genul muzical, daca se aud cele 4 anotimpuri ale lui Vivaldi sau muzica punk; conteaza sa fie muzica in loc de tacere. Pe baza acestor descoperiri, se recomanda interpretarea sau ascultarea unor bucati muzicale pentru imbunatatirea memoriei.

- Schimbarea mediului. Asa cum s-a mentionat mai sus, relaxarea ajuta la procesarea mai usoara a informatiilor de catre creier. Afirmatiile pozitive ajuta la cresterea increderii in sine si la o stare de calm, dar exista si metode fizice pentru ca o persoana sa se simta relaxata. Plasarea unor lumanari sau a altor obiecte parfumate in casa, pot crea o atmosfera relaxanta. Sau folosirea de culori calde la peretii camerelor, cum ar fi culori pastel sau tonuri de maro. Imaginarea unor scene pline de pace cum ar fi albastrul marii sau verdele ierbii pot ajuta la procesarea informatiilor cand persoana lucreaza la o sarcina ce implica multa concentrare.

- Evitarea distragerilor. Realizarea mai multor sarcini in acelasi timp poate duce la realizarea unor lucruri mai repede, dar are efecte negative pe fuctionarea memoriei. Spre exemplu, un student care invata pentru un examen nu va putea asimila informatia adecvat daca in fundal se aude muzica rock data la volum mare, sau daca aude jocurile video pe care fratele sau mai mic le joaca in cealalta camera. Cat mai mult posibil e bine sa fie indepartate toate lucrurile care pot distrage cum ar fi telefonul mobil, televizorul, radioul, inainte de inceperea unei activitati mentale care doreste sa aiba ca rezultat memorarea pe termen lung. In acest fel mintea sa poate concentra asupra unei singure sarcini si isi foloseste toate resursele pentru aceasta.

- Oferirea unei note mentale pentru subconstient. Daca este realizata corect, nota mentala poate fi eficienta chiar si la persoanele uituce. Cand cineva are nevoie sa-si aminteasca ceva, poate sa spuna subconstientului: “Uite, fi atent la ce urmeaza si retine informatia pentru mine”. Iar cand persoana are nevoie de acea informatie ea va putea fi amintita mai usor. Mecanismul nu este foarte clar.

- Interes real. Oamenii uita foarte repede lucrurile pe care cei din jur le-au spus, dar nu le uita pe cele care ii intereseaza. Acest lucru se intampla deoarece memoria este selectiva si retine in special bucati de informatie despre ce ii este drag. Pentru a nu mai uita lucrurile, este necesara o implicare foarte mare in ceea ce persoana face: indiferent daca este vorba de a cunoste persoane noi sau de a invata noi activitati. De asemeni e important sa se gaseasca ceva interesant la persoana cu care se vorbeste pentru a o putea retine cu mai multa usurinta. (sursa:sfatul medicului)

 

 

 

Comentarii

până acum sunt 1 comentarii

foarte interesant,explicat pe intelesul tuturor si usor de aplicat.multumesc.

Postat de gabriel bularda Friday, 9.01.2015 @ 22:44pm | #1

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]